[ X ]
Important19 Septembrie 2019 06:30

Un jurnalist spune că noul acord de colaborare între ACUM și PSRM are ceva inedit. Vezi la ce se referă și în favoarea cui este!

Jurnalistul Victor Nichituș susține că, noul acord de colaborare între Blocul politic ACUM și PSRM are ceva inedit.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe blogul său, Victor Nichituș a spus că, ineditul acestuia constă în dubla lui dimensiune.

„Cea de înțelegere interpartinică, pe document se află semnăturile celor trei vicepreședinți ai partidelor care alcătuiesc majoritatea parlamentară ACUM/PSRM, dar conține și dimensiunea instituțională de cooperare a Guvernului, Parlamentului și a Președinției  Republicii Moldova, documentul fiind întărit de semnăturile premierului Maia Sandu, a președintelui legislativului moldovean Zinaida Greceanâi și a șefului statului, Igor Dodon. Consecutivitatea gesturilor politice – discurs prezidențial critic la adresa guvernării urmat de semnarea acordului PSRM/ACUM demonstrează who is who (cine și ce este) în politica moldovenească. Igor Dodon împreună cu echipa socialiștilor domină ecuația de putere dintre Prut și Nistru. Șeful statului și-a adjudecat ultimul cuvânt în politica externă a statului, desele vizite peste hotare subliniază acest lucru, Maia Sandu fiind cea care ar trebui să administreze problemele interne”, a precizat el.

Potrivit lui Nichituș, semnarea de către Blocul politic ACUM a acordului de colaborare cu socialiștii îi lasă fără atribute electorale pe viitorii lor concurenți electorali.

„Chiar dacă nu și-a pus semnătura pe document Andrei Năstase este dezarmat în fața concurentului său pentru primăria municipiului Chișinău. Andrei Năstase este președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, membru al Blocului politic ACUM. Andrei Năstase este coleg de guvernare al Partidului Socialiștilor – un discurs critic la adresa lui Ion Ceban, contracandidatul său socialist pentru Primăria Chișinău va fi greu de construit. Discursul critic al domnului Dodon față de Cabinetul Sandu pune la îndoială faptul că el ar garanta prezența la guvernare a executivului condus de Maia Sandu pentru patru ani. Doar rezultatele bune pe care le așteaptă moldovenii i-ar garanta doamnei Maia Sandu așa ceva. Și asumarea deplină a politicilor pro-Moldova enunțate de Igor Dodon în parlamentarul său discurs. Dincolo de semnalul pragamatismului politic al Blocului politic ACUM, de menținere cu orice preț la putere, chiar alături de socialiști, semnarea acestui acord transmite Bucureștiului semnalul că executivul condus de Maia Sandu are intenția de a își asuma politicile pro-Moldova. Un semnal geopolitic care va avea ca finalitate câștigul de către Ion Ceban al Primăriei municipiului Chișinău, dar nu numai. Semnând acordul de colaborare alături de Igor Dodon și Zinaida Greceanâi, premierul Maia Sandu a admis că Moldova nu e România”, a mai scris jurnalistul.

Andriana Cheptine 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...