[ X ]
Important13 Septembrie 2019 06:00

Un actual consilier municipal, pretendent la un nou mandat, dezvăluie cu câte partide a interacționat și la ce concluzie a ajuns după ani de zile!

Vasile Chirtoca, consilier municipal în Chișinău și om de afaceri, a dezvăluit într-un interviu, publicat pe blogul său, că începând cu anii de independență a Republicii Moldova a trăit mai multe etape de interacțiune cu mediul politic.

După cum informează TRIBUNA, Vasile Chirtoca a povestit cu ce partide a interacționat de-a lungul anilor, dar și de ce în ultimii ani candidează din partea partidelor de stânga.

„În anii de independență a Republicii Moldova eu am trăit mai multe etape de interacțiune cu mediul politic. În anii 90 am participat la crearea a două partide politice. Unul dintre acestea a pus temeiul partidelor liberale și se numea Convenția liberală. Am creat-o împreună cu consilierii lui Mircea Snegur – Nicolae Chirtoacă, Ceslav Ciobanu, Viorel Cibotaru, Anatol Ciobanu și alții. Am susținut financiar această formațiune, însă nu preconizam să merg în alegeri. Pe urmă ea a fost condusă de Mircea Rusu, încă de cineva – nu am mai urmărit transformările ei ulterioare. Cel de-al doilea partid, la fondarea căruia am participat, era ”Furnica”. Eu am fost printre copreședinții lui, dar am refuzat să fac parte din listele electorale. A fost chiar o perioadă în care am făcut parte din conducerea Partidului Democrat, în fruntea căruia se afla Dumitru Diacov și din nou mi s-a propus să candidez în parlamentare. Și eu din nou am refuzat, dat fiind că eram președintele unei companii mari și eram foarte preocupat de consolidarea afacerilor. La un moment dat, spre finele anilor 90, am înțeles că implicarea mea în politică nu coincide cu interesele afacerilor mele, chiar este în detrimentul lor. Am părăsit orice funcții de partid, am renunțat la apartenență și m-am concentrat asupra businessului”, a precizat consilierul.

Totodată, Vasile Chirtoca a mai spus că, ca persoană cu o poziție activă de viață, urmărea, analiza, dialoga cu conducerea țării, încerca să influențeze starea lucrurilor.

„Am făcut parte din Consiliul Economic al președintelui Petru Lucinschi și din cel al prim-ministrului de pe timpul lui Vladimir Voronin. I-am cunoscut bine pe liderii partidelor de pe ambele flancuri. Ca urmare a tuturor observațiilor mele, am conchis că în Moldova partidele de stînga și liderii lor sînt mai profesioniști și mai patrioți. Iar în statul pe care noi vrem să-l dezvoltăm, patriotismul este foarte important. Pentru ca statul să se dezvolte, oamenii trebuie să-l iubească. Să-i iubească istoria, limba, cultura, să investească în prezentul lui și să creadă în viitorul lui. Asta înseamnă patriotism. Fără el dezvoltarea este imposibilă. Și un alt moment important – trebuie să fii profesionist. Stînga moldovenească dispune și de una, și de alta. Totuși, trebuie să spun că deocamdată eu nu pot face o concluzie finală privind calitățile liderilor blocului ACUM, deoarece nu-i cunosc personal, iar Maia Sandu și Andrei Năstase de prea puțin timp se află la putere, pentru ca să pot face careva concluzii. Iată de ce, ca persoană capabilă să analizeze și să aprecieze anumite forțe politice, în baza cunoștințelor și a experienței reale, am făcut această alegere. Acum patru ani am decis să-l ajut pe Voronin, care mi-a propus să candidez pe listele partidului său. Și ce dacă în denumirea lui era termenul ”comunist”? La timpul său, acest partid a făcut pentru țară mult mai mult decît toți liberalii laolaltă. Acum pe stînga există un alt partid, pe care analiștii politici o poziționează pe flancul stîng, în denumirea căruia există termenul ”socialist”. Judecînd după programele marilor forțe politice ale Moldovei, în opinia mea, doctrina acestui partid este cea mai apropiată de realizarea scopului universal al oricărui partid – să facă mai bună viața în Moldova. Nu am pretenții față de nici unul dintre pașii lui strategici (tendința de reunificare a țării, neutralitatea, relații egale și cu Vestul și cu Estul)”, a mai spus Chirtoca.

De menționat că, la alegerile locale din 20 octombrie curent pentru funcția de consilier municipal în Chișinău, Vasile Chirtoca e candidat pe lista PSRM.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...