Noul vicepreședinte al Partidului Acțiunea Democratică (PAD), Mihail Bagas, a vorbit despre aderarea sa la formațiune și alegerea în funcție de conducere.
După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Mihail Bagas a mulțumit colegilor de partid pentru încrederea acordată și alegerea sa în funcția de vicepreședinte.
„În al doilea rând, vreau să mulțumesc Președintelui Partidului, Mihai Godea și Prim-Vice-Președintelui Viorel Savva pentru înaintarea candidaturii mele și suportul acordat. În al treilea rând – familia și prietenii, care mereu au susținut toate inițiativele mele. Și desigur, oponenții mei, cei care au reacționat atât de “gălăgios” ca reacție la acest eveniment. Un mulțumesc aparte vreau să spun jurnaliștilor, care au reacționat obiectiv la această noutate. Aderarea la PAD, era un pas logic după decizia de a participa mai activ la procesele politice din Moldova și în special din mun. Chișinău. Am negociat cu câteva formațiuni, dar decizia s-a oprit la Partidul Acțiunea Democrată, condusă de vechiul meu coleg, cu viziuni apropiate mie și fără istoric scandalos”, a precizat el.
Totodată, Bagas a menționat că, „funcția de vice-președinte nu este un beneficiu, este o funcție cu multe responsabilități față de colegii de formațiune și, desigur, față de electorat”.
„În viitorul cât mai apropiat, formațiunea politică va trece prin modernizarea structurii și înrolarea a noi membri cu scopul participării la următoarele evenimente electorale. Și da – cânii latră, ursul merge mai departe!”, a conchis Bagas.
Andriana Cheptine







