În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Grigore Novac a fost întrebat când crede că vom avea o claritate în privința unei majorități sau a anticipatelor.
„Analizând la rece starea de lucruri, vedem că la ziua de azi chiar ne-am pomenit într-un blocaj politic care durează de o lună și jumătate. Eu cred că acest blocaj este creat artificial de unele personaje ale blocului ACUM, iar aici voi insista că nu toți din ACUM își doresc acest blocaj, dar dimpotrivă sunt și cei care doresc acele negocieri, doar că a doua parte a blocului ACUM aplică șantajul și insistă pe această retorică distructivă, exact cum au insistat să fie două fracțiuni parlamentare ale blocului ACUM în loc de o fracțiune puternică și mai numeroasă. Ce ține de prognoze în cât timp vom avea claritate referitor la crearea unei majorități ori dacă mergem la anticipate, cred că peste o săptămână o să fie totul clar”, a declarat el.
Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA mâine.
Andriana Cheptine







