[ X ]
Exclusiv4 Martie 2019 06:30

Şapte scenarii politice care trebuiesc luate în calcul  

Într-o analiză politică, Dumitru Spătaru scoate în evidenţă şapte scenarii politice care trebuiesc luate în calcul în perioada post electorală.   

„Scenariul 1. O coaliţie a PDM cu Partidul Şor şi cu deputaţii independenţi, cu atragerea unor deputaţi din blocul ACUM şi din PSRM. Cu siguranţă, PD şi PŞ ar fi tentaţi să implementeze un astfel de scenariu, dar şansele lui depind de faptul dacă vor reuşi să „convingă” 11-12 deputaţi aleşi pe listele blocului ACUM şi PSRM. Deocamdată nu e clar dacă pot fi găsiţi astfel de deputaţi, dar, având exemplul anului 2016, un astfel de scenariu trebuie luat în calcul, măcar şi din punct de vedere teoretic”, notează sursa.

Potrivit acesteia, scenariul 2 este o coaliţie a PDM cu PSRM. „Această coaliţie i-ar dezavantaja şi pe democraţi, şi pe socialişti şi, cu siguranţă, conducerea celor două partide e conştientă de acest lucru. Procesul ar fi complicat şi de faptul că, în ultimele săptămâni de campanie, PDM a atacat dur PSRM şi nu e exclus că, dacă nu erau aceste atacuri, socialiştii ar fi avut un rezultat mult mai bun. Totuşi, teoretic acest scenariu e posibil şi nu poate fi trecut cu vederea”, se spune în materialul citat.

Scenariul 3, potrivit autorului, are fi o largă coaliţie a PDM, PSRM şi PŞ. „Trebuie luat în calcul şi acest scenariu, deşi, la modul practic, e puţin probabil. Măcar din simplul motiv că PŞ a preluat o parte din electoratul PSRM şi socialiştilor nu are cum să le placă acest lucru”, notează el.

Notă: Varianta integrală a analizei politice poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...