În cadrul unui interviu pentru TRIBUNA, candidatul pentru funcția de deputat în circumscripția uninominală nr. 37 Ion Sula, Director General al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), a fost întrebat dacă a reuşit până acum să-şi realizeze toate scopurile propuse pentru această perioadă a campaniei electorale.
„În mare parte da! Totul merge conform graficului stabilit cu echipa. Sunt foarte bucuros că am reușit să discut cu atâția oameni, bucuros mai ales pentru că mă cunosc personal cu mulți dintre ei, însă din cauza programului complicat de la muncă nu am reușit să ne vedem cu unii de câteva luni poate. Iar cu cei care mă văd prima dată, este o onoare să le prezint planurile mele pentru mandatul de deputat de 4 ani. La nivel logistic suntem pregătiți și acționăm exact cum am planificat, iar profesionalismul echipei centrale continuă să mă surprindă. În același timp, mă simt tot mai responsabil față de promisiunile și planurile din localități. După fiecare adunare, întâlnire sau discuție, eu îmi notez în carnetul de campanie problemele abordate, propunerile de soluții, inițiative legislative și, desigur, date despre oamenii cu care am discutat. Mă consider un om al cuvântului și fiecare promisiune este notată. La sfârșitul fiecărei adunări, de comun acord cu participanții, stabilim o listă prioritizată de proiecte”, a declarat el.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Cristina Pendea







