O colecție impresionantă de imagini istorice inedite a fost transmisă Parlamentului din arhiva Agenției Informaționale de Stat ”Moldpres” și a Instituției Publice Naționale a Audiovizualului Compania ”Teleradio – Moldova”.
După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, imaginile documentează evenimentele din istoria Parlamentului Republicii Moldova.
„Este vorba despre constituirea primului Parlament democratic, la 23 mai 1991, semnarea Declarației de Independență a Republicii Moldova, adoptarea Constituției și a simbolurilor de stat, precum și atmosfera din Legislativ în perioada 1993-2011. Inițiativa de creare a arhivei Parlamentului aparține Președintelui Parlamentului Andrian Candu, care a făcut, anul trecut, demersuri către Agenția Informațională de Stat ”Moldpres”, Instituția Publică Națională a Audiovizualului Compania ”Teleradio – Moldova”, precum și Arhiva Națională a Republicii Moldova și Arhivele Naționale ale României”, se spune în comunicat.
Potrivit Parlamentului, în următoarea perioadă, o serie de documente istorice legate de activitatea Sfatului Țării și a Sovietului Suprem al RSSM urmează să fie recepționate de la Arhiva Națională a Republicii Moldova și Arhivele Naționale ale României.
Andriana Cheptine








