În cadrul unui interviu pentru www.oficial.md, Andrei Năstase, liderul Platformei DA, a fost întrebat dacă poate opoziția să adune peste 51% din voturi și să facă schimbarea într-o singură zi.
„Da, am credința că vom putea spulbera acest sistem mafiot în 24 februarie 2019. Fac un apel către cei care-și doresc să fie liberi, să trăiască alături de familiile lor, în țara lor, să trăiască în normalitate, așa cum trăiesc și alte popoare europene. Oameni buni există un singur tur la aceste alegeri parlamentare. Avem o singură șansă, una uriașă, istorică. Nu două, nu trei. Una singură! Iar acest moment nu trebuie ratat. Este momentul în care se cuvine să fim sinceri cu noi înșine, să ne asumăm schimbarea fundamentală, din temelii, a principiilor pe baza cărora funcționează statul”, a declarat el.
„Statul, prin instituțiile sale, prin oamenii din aceste instituții, este dator cetățeanului, și nu invers. Ani de-a rândul ni s-a sugerat, în multe feluri, că suntem datori statului. Că ni se măresc pensiile, că ni se dau niște prime de sărbători, că ni se asfaltează un drum, că se repară o grădiniță. Nimic mai fals. Statul are obligația să facă toate aceste lucruri pentru oameni. Statul este dator cetățeanului, nu altfel”, a mai adăugat el.
Andrei Năstase este sigur că „toată Moldova se va ridica în dimineața zilei de 24 februarie 2019, va ieși la vot, iar seara, după închiderea urnelor, va adormi liniștită că a făcut ceea ce trebuia pentru generațiile care vor urma”.
Cristina Pendea
Notă: Republicat din data de 12 decembrie 2018.







