În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Iurie Dârda a vorbit despre anul 2018, programul „Prima Casă”, fondul locativ, planurile de viitor etc.

T.: Dle Dârda, care eveniment, în opinia Dvs., poate fi considerat cel mai important în 2018? 

I.D.: Poate că voi fi subiectiv, dar părerea mea personală este că cel mai important în 2018 a fost programul „Prima Casă”, care vine să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă populaţia RM, în special tineretul. De ce spun că admit că pot fi subiectiv? Pentru că acest program a fost în atenţia mea permanentă în anul 2018, l-am simţit mai aproape de preocupările mele decât pe oricare altul şi la fiecare etapă de implementare a sa am venit cu aprecierile de rigoare.

T.: De ce consideraţi acest program atât de important?          

I.D.: Problema trebuie privită într-un context mult mai larg decât asigurarea cu spaţiu locativ a oamenilor. Nu este un secret că cea mai mare provocare cu care se confruntă Republica Moldova la moment este exodul de populaţie. Şi o bună parte din acei ce părăsesc Moldova o fac pentru că nu au loc de trai şi nici nu văd perspective în ceea ce ţine de procurarea unei locuinţe. Apoi, este şi reversul medaliei – cei care obţin un loc de trai, caută deja şi un loc de lucru acasă, în ţară. Adică, contribuie în mod direct la dezvoltarea economiei atât prin impozitele achitate, cât şi prin consumul pe care-l are fiecare familie şi pe care-l satisface apelând la diverse unităţi economice.

Din acest punct de vedere, putem afirma cu certitudine că, cu cât mai mult se va dezvolta Programul „Prima Casă” sau alte programe de acest gen, cu atât mai puţini oameni vor părăsi ţara.

T.: Pe final de an, s-a anunţat că programul „Prima Casă” a ajuns la 1000 de beneficiari…

I.D.: Faptul că în câteva luni o mie de cetăţeni s-au ales cu propria casă vorbeşte nu doar despre necesitatea acestui program, ci şi despre atractivitatea lui.

Tendinţa ce se prefigurează vizavi de Programul „Prima Casă” este clară – se aşteptă că în anul viitor numărul beneficiarilor de locuinţe în cadrul acestui program va ajunge deja la 3000. Fiţi de acord că aceste cifre, chiar dacă pentru unii sunt simbolice, vorbesc despre o amploare fără precedent. Cu alte cuvinte, avem de a face cu o creştere progresivă, care, în doar câţiva ani, poate deveni un factor social-economic de bază în Republica Moldova.

În genere, dacă în anii precedenţi s-ar fi găsit soluţii pentru a asigura măcar o mie de familii cu locuinţe anual, cu siguranţă şi situaţia la capitolul demografie ar fi fost alta. Nu zic că toţi acei ce doresc şi-ar fi procurat case, dar cu siguranţă ar fi privit cu mai mult optimism perspectiva de a rămânea în ţară, de a trăi şi de a munci aici.

Dacă progresia de extindere a programului „Prima Casă” se va păstra şi în anii următori, cu siguranţă vom putea spune că am avansat serios în soluţionarea uneia dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă cetăţenii noştri, în special tineretul.

T.: Din câte am observat în 2018 aţi fost unicul care a bătut alarma în raport cu altă problemă – spaţiul locativ învechit. Ce va determinat?       

I.D.: Această problemă e una foarte gravă şi ea nu mai poate fi trecută cu vederea. Spre exemplu, în Chişinău avem blocuri locative ridicate imediat după războiul doi mondial, dar şi în anii următori. Avem mai multe locuinţe cunoscute în popor ca „stalinki” sau „hruşciovki” (după numele a doi dintre liderii sovietici – Stalin şi Hruşciov). Aceste construcţii prezintă un mare pericol în primul rând pentru cei ce locuiesc în ele, de aceea, pentru a evita eventuale tragedii, problema trebuie să intre atât în vizorul autorităţilor locale, cât şi a celor centrale. Termenul de garanţie a rezistenţei calculat pentru blocurile locative din piatră şi cotileţ este de 50-60 ani, iar la cele din beton monolit – 80-100 de ani. În cazul multor blocuri aceste termene au fost deja depăşite şi acest aspect ar trebui să ne îngrijoreze.

T.: Aţi venit cu propuneri? Aveţi deja careva reacţii la ele?

I.D.: Am propus publicsă fie constituită o comisie comună, din care să facă parte reprezentanţi ai APL, APC, dar şi experţi cu renume din mediul neguvernamental. Respectiva comisie ar urma să facă o evaluare strictă a stării fondului locativ şi să vină cu recomandările de rigoare. Urmează să vedem clar unde se impun lucrări de consolidare, unde – lucrări de demolare etc. Deocamdată, încă nu am primit nici o reacţie. Dar e foarte important să acţionăm ca să nu ne pomenim într-o zi că e prea târziu.

T.: În genere, care e situaţia legată de fondul locativ al Republicii Moldova? 

I.D.: La începutul anului 2018, statistica oficială arăta că fondul locativ al Republicii Moldova constituia 1287,3 mii locuinţe cu o suprafaţă totală de 87265,2 mii m2. Pe medii de rezidenţă, în localităţile urbane au fost înregistrate 539,0 mii locuinţe cu suprafaţa totală de 38302,8 mii m2 , ceea ce constituie 41,9% din totalul fondului locativ înregistrat. Localităţilor rurale le revin 748,3 mii locuinţe cu suprafaţa totală de 48962,4 mii m2 sau 58,1% din total. După numărul de camere, 10% din numărul total al locuinţelor înregistrate constituie locuinţele cu o cameră, 32,2% – cu două camere, 36,5% – cu trei camere, 21,2% – cu patru şi mai multe camere. Gradul de asigurare a populaţiei cu spaţiu locativ pe un locuitor, în medie pe ţară, a constituit 24,6 m2, în localităţile urbane – 25,2 m2, în localităţile rurale – 24,1 m2.

Acesta e tabloul general, dar acum să ne oprim puţin la nuanţe şi aici aş scoate în evidenţă în special două aspecte. Primul – 58,1% din fondul locativ total al republicii revine localităţilor rurale. Dar care e situaţia în sate, cred că nu este un secret. Sute de imobile în localităţile rurale stau pustii, dat fiind plecarea stăpânilor lor peste hotare, iar multe dintre ele, în genere, sunt părăsite. Ca să nu mai vorbim de starea majorităţii imobilelor din mediul rural. Al doilea – în mediul urban avem 539 mii locuinţe. Numai în Chişinău locuiesc oficial 647 203 adulţi, ca să nu mai vorbim deja de copii sau de numărul de persoane ce locuiesc în capitală neoficial. Care e situaţia în alte municipii şi oraşe, cred că nu e un secret pentru nimeni.

În rezultat, ajungem la concluzia că, chiar dacă media pe ţară în ceea ce ţine de fondul locativ arată bine, în sate avem o mulţime de imobile nelocuite, iar în oraşe ne confruntăm cu deficit de spaţiu locativ. Iar aceasta înseamnă că trebuie să continue nu doar procesul de construcţie a imobilelor în mediul urban, ci şi implementarea de programe menite să faciliteze accesul cetăţenilor la locuinţe, în special accesul tinerilor.

T.: Dle Dârda, Dvs. sunteţi probabil cel mai consecvent deputat şi acest lucru s-a văzut şi în 2018 – luaţi o temă/problemă şi o abordaţi în toată complexitatea şi profunzimea ei. De ce?

I.D.: Crezul meu este că fiecare trebuie să se ocupe de ceea ce cunoaşte bine şi unde realmente poate obţine rezultate bune nu doar pentru sine, ci şi pentru societate. Temele mele, dacă pot spune astfel, sunt îmbunătăţirea condiţiilor de activitate a mediului de afaceri, dezvoltarea domeniului construcţiilor, unele aspecte legate de ecologie, problemele tinerilor, exodul populaţiei, în special a forţei de muncă. Sunt teme care, riscând să fiu acuzat de lipsă de modestie, pot spune că le cunosc bine, inclusiv cunosc toate problemele aferente, toate aspectele, chiar şi cele mai mărunte. De aceea şi le abordez în toată complexitatea lor, urmărind soluţionarea consecventă a problemelor respective.

T.: Ce planuri de viitor aveţi?

I.D.: Voi încerca şi în continuare ca munca mea să-mi aducă satisfacţie sufletească şi să fie utilă societăţii.

Cristina Pendea