[ X ]
Exclusiv9 Martie 2019 13:00

Iurie Dârda: Important este ca, atunci când pleci din Parlament, să ai sentimentul lucrului bine făcut

Important este ca, atunci când pleci din Parlament, să ai sentimentul lucrului bine făcut. Declaraţia a fost făcută, în cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, de către deputatul Iurie Dârda, care îşi încheie mandatul. 

Întrebat dacă el are acest sentiment, Iurie Dârda a spus că, „în mare parte, da”. „Din start am spus că preocupările mele de bază în Parlament vor fi îmbunătăţirea condiţiilor de activitate pentru mediul de afaceri, crearea condiţiilor optime ca tinerii să-şi găsească rostul acasă, crearea condiţiilor pentru ca cetăţenii noştri din diasporă să nu se simtă izolaţi de procesele ce au loc în Moldova şi să nu abandoneze ideea de a reveni acasă. Pe toate aceste dimensiuni consider că am reuşit să am un aport considerabil, chiar dacă am şi unele regrete”, a declarat el.

Întrebat despre ce fel de regrete e vorba, Iurie Dârda a răspuns: „Nu tot timpul, pe durata mandatului meu de deputat, a fost stabilitate politică, iar aceasta a afectat eficienţa şi climatul de lucru în Parlament, în general, şi în cazul meu, în particular. Cu siguranţă, în condiţii de stabilitate, am fi reuşit mult mai multe”.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...