[ X ]
Breaking news13 Noiembrie 2018 10:55

(VIDEO) Președintele Dodon – doi ani la cârma RM!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a amintit că, astăzi, se împlinesc doi ani de când cetățenii Republicii Moldova și-au recâștigat dreptul de a vota Președintele în mod direct.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că este onorat că susținerea cetățenilor i-a fost acordată lui.

„Vă asigur că în fiecare zi din acești doi ani am gîndit și am acționat astfel, încît să fac viața oamenilor mai decentă, să-i fac să privească mai cu încredere la viitorul țării noastre. În toată această perioadă, am avut sute de întîlniri cu cetățenii în raioanele și satele Moldovei, în orele de audiență la Președinție, în timpul întâlnirilor cu diaspora. Am răspuns la numeroase solicitări concrete, de ordin social și economic și sunt împăcat sufletește, deoarece o bună parte din acele solicitări au putut fi soluționate. În politica externă, am optat pentru echilibru în relațiile Moldovei cu Estul și cu Vestul, fiindcă suntem o țară care trebuie să prietenească, nu să se certe cu țările din vecinătatea apropiată sau îndepărtată. Am restabilit prietenia cu Rusia, fără a pierde bunele relații cu țările occidentale”, a scris el.

Totodată, șeful statului a menționat: „în politica internă, am pledat pentru patriotism, pentru promovarea statalității, pentru păstrarea valorilor creștine și m-am exprimat ferm împotriva acțiunilor abuzive ale guvernării democrate, cu care am avut mai multe confruntări, dar sper că, după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, voi obține și o susținere parlamentară largă, socialistă, care să-mi permită să înfăptuiesc multe alte lucruri bune pentru țară și cetățeni”.

În final, Igor Dodon a afirmat că, în toți acești ani, a demonstrat că Moldova are viitor și acest lucru este cel mai important.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...