În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Andrei Năstase, liderul Platformei „Demnitate şi Adevăr”, candidat la Primăria capitalei, a fost întrebat: Au existat negocieri cu PAS în vederea susținerii candidaturii Dvs. sau decizia a aprținut în totalitate partenerilor Dvs. politici?
„Au avut loc multiple discuții între cele două partide. Este un proces firesc. Însă pot să vă spun că nu am făcut niciun fel de aranjamente contrare interesului public. Discuțiile noastre cu PAS s-au referit doar la mecanismele de identificare a potențialilor candidați în parlamentare și la disponibilitatea de a susține un candidat unic al opoziției. Desigur că decizia le-a aparținut în totalitate colegilor de la PAS și aceasta a fost ghidată de intenții bune, după cum vedem”, a declarat el.
Andrei Năstase a menţionat că PAS şi PDA şi-au propus ca scop „crearea premiselor pentru a genera o clasa politică nouă, total diferită de cea veche, care este depășită, coruptă, incapabilă să administreze țara în beneficiul oamenilor”, iar „principalele criterii după care vor fi promovați candidații pentru parlamentare, dar și echipa Primarului general vor fi meritocrația, profesionalismul și integritatea”.
„Vom promova în funcții tineri înzestrați cu studii serioase, care au dorința de a se dezvolta și a persevera conform capacităților proprii, mulți dintre care au părăsit țara pentru că guvernarea nu a avut nevoie de ei și nu le-a asigurat o creștere meritată în domeniile lor de activitate. Pe de altă parte, avem nevoie și de oameni cu experiență care nu sunt promovați în funcțiile pe care le merită cu prisosință”, a declarat el.
Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA pe parcursul zilei de mâne.
Andriana Cheptine







