[ X ]
Exclusiv23 Decembrie 2017 09:00

Un an de la învestirea în funcţie a Preşedintelui Igor Dodon. Prin ce s-a remarcat şeful statului

Astăzi, se împlineşte exact un an de la învestirea lui Igor Dodon în funcţia de Preşedinte al RM. Cu această ocazie vă propunem să vă amintiţi prin ce s-a remarcat şeful statului în primul an de mandat.

Unul din evenimentele majore care au marcat primul an de mandat al Preşedintelui Igor Dodon a fost lansarea iniţiativei privind trecerea la forma prezidenţială de guvernare. Socialiştii (iniţiatorii acestui proces), dar şi Igor Dodon au declarat că iniţiativa a apărut ca urmare a tentativelor de limitare în acţiuni a şefului statului de către guvernare, dar şi ca urmare a eşecului evident suferit de forma parlamentară de guvernare.

O acţiune memorabilă în primul an de mandat a lui Igor Dodon a fost lansarea iniţiativei de desfăşurare a unui referendum pe data de 24 septembrie 2017 (în problema lărgirii împuternicirilor Preşedintelui de a dizolva Parlamentul, în problema reducerii numărului de deputaţi, în problema anulării legii ce pune în cârca cetăţenilor întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar, şi în problema introducerii „Istoriei Moldovei” în şcoli). Dar această iniţiativă a fost blocată şi referendumul nu a avut loc.

O altă acţiune memorabilă a ţinut de pasul făcut de şeful statului după lansarea de către guvernare a iniţiativei privind sistemul electoral uninominal – Preşedintele Igor Dodon a propus ca şi alternativă sistemul electoral mixt, care în final a şi fost adoptat de Parlament.

În primul an de mandat al Preşedintelui Igor Dodon, în relaţiile moldo-ruse s-a atestat o răcire evidentă ca urmare a expulzării de către guvernarea de la Chişinău a cinci diplomaţi ruşi, a declarării vicepremierului rus Dmitri Rogozin persona non-grata în Moldova etc. Igor Dodon a încercat să refacă aceste relaţii, reuşind să obţină unele rezultate în ceea ce ţine de exporturile moldoveneşti în Rusia şi de soluţionarea problemelor cu care se confruntă migranţii moldoveni în această ţară.

În primul an de mandat, şeful statului s-a implicat activ în proiectul lansat în parteneriat cu fundaţia patronată de Prima Doamnă a RM, ce prevede renovarea a 300 de grădiniţe din RM, dar şi a lansat un proiect privind amenajarea terenurilor sportive în 300 de localităţi din RM.

Cu siguranţă, unul dintre cele mai importante momente din primul an de mandat al lui Igor Dodon este scandalul legat de numirea în funcţie a noului ministru al Apărării, Eugen Sturza. Igor Dodon a refuzat repetat să accepte candidatura acestuia şi Eugen Sturza a ajuns în funcţie doar după suspendarea temporară a şefului statului de către Curtea Constituţională şi preluarea pe scurt timp a atribuţiilor prezidenţiale de către Speakerul Andrian Candu.

Pe fonul tensionării evidente a relaţiilor moldo-ruse, mai mulţi exponenţi ai guvernării au refuzat să vină la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, blocând activitatea acestuia şi transmiţând un mesaj clar de sabotare a acţiunilor şefului statului.

Una din acţiunile memorabile ale şefului statului în primul an de mandat este şi lansarea iniţiativei privind o nouă Concepţie a securităţii naţionale. Rămâne să vedem cum va arăta aceasta pentru a ne putea pronunţa în detaliu asupra conţinutului documentului respectiv.

Un alt scandal care a marcat primul an de mandat al Preşedintelui Igor Dodon a ţinut de deplasarea peste hotare a contingentelor militare din RM. Acest scandal a scos încă o dată în evidenţă divergenţele serioase dintre Preşedinţie şi Guvern, dar şi vastele spaţii de interpretare pe care le lasă legislaţia în vigoare la acest capitol.

O iniţiativă memorabilă lansată în primul an de mandat de Preşedintele Igor Dodon a ţinut de aplicarea unui coeficient de majorare cu  20 la sută a pensiilor până la minimul de existenţă. Dar aceasta a fost respinsă de Guvern.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...