[ X ]
Breaking news19 Decembrie 2017 15:13

Va semna sau nu demisia actualilor și numirea noilor - miniștri? Răspunsul Președintelui Dodon!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că democrații au încercat să facă o surpriză de proporții înainte de sărbători, însă nu crede că va fi apreciată, de către cetățeni, drept una pozitivă și plăcută.

După cum informează TRIBUNA, Igor Dodon a declarat că a văzut în lista candidaturilor mai multe nume cunoscute, „de tristă faimă, care s-au compromis politic”.

„Unii dintre aceștia au demonstrat și inconsecvență, și lipsă de profesionalism, și oportunism regretabil. Locul unora dintre ei e la răcoare, nu în fotolii de vicepremier. Prin urmare, declar că voi semna demisia actualilor miniștri, însă nu voi accepta noile candidaturi. Refuz propunerea democraților. În opinia mea, majoritatea parlamentară comite o eroare serioasă prin această așa-numită reformă de cadre. Este evident că Guvernul devine mai politizat acum. Totul e cusut cu ață albă, algoritmul e vizibil. Iar revolta cetățenilor va spori. Am încredere că cetățenii înțeleg subtilitățile acestei mișcări politice și îi vor da o apreciere negativă pe potrivă, atât acum, cât mai ales la următoarele alegeri parlamentare”, a precizat Dodon.

Andriana Cheptine 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...