[ X ]
Breaking news15 Septembrie 2017 10:00

Va semna decretul de numire în funcție a lui Eugen Sturza la MA? Răspunsul Președintelui!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon susține că, poziția sa nu se va schimba și nu va semna decretul privind numirea lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării, nici după a doua încercare a Premierului.

După cum informează TRIBUNA, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV, Igor Dodon a spus că, în funcția de ministru, în general, la orice minister, dar în special în ceea ce ține de armată, ar fi cazul să fie un profesionist.

„De aceea, nu am nimic împotriva acestui tânăr, pentru că nici nu-l cunosc, chiar dacă sunt suspiciuni ce ține de integritate dânsului. Pentru că, atunci când era funcționar public, primea salariu din străinătate, de la SOROS. I-am spus Premierului să verifice integritatea pentru că aceasta contravine legislației. Cineva spune că-i bun manager sau nu – e problema lor. Este vorba despre Ministerul Apărării și, cu regret, pe parcursul ultimilor ani, Ministerul nu a avut parte de un ministru profesionist. De aceea, această candidatură nu va fi acceptată. Voi insista în continuare pe promovarea unui profesionist. Avem mari suspiciuni referitor la decizia CC. Eu am jurat atunci când am intrat în funcția de Președinte, pe Constituția RM, iar în Constituție nu este indicat că Președintele este obligat. Ministrul se numește la propunerea Premierului și Președintele refuză cu argumentele de rigoare. Noi am refuzat”, a precizat șeful statului.

Potrivit lui Dodon, în cazul dat sunt două soluții. „Prima – Guvernul își revede poziția și propune un profesionist, ceea ce așteaptă și întregul Minister. Doi – ei vor să-l numească fără decretul Președintelui, pentru că eu nu-l voi semna. Legitimitatea acestui ministru va fi foarte redusă sau nu va exista. În Constituție este indicat expres că ministrul se numește prin decret, eu cred că va fi o  încălcare și o legitimitate scăzută a acestei persoane, care și așa nu va fi primită de militari”, a punctat Dodon.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...