În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, comentatorul politic Petru Bogatu a fost întrebat: Cum vedeţi evoluţia evenimentelor legate de problema transnistreană. La ce să ne aşteptăm? Ar putea determina aceste evenimente cumva şi acţiunile actorilor politici de la Chişinău?
„Chestiunea transnistreană deocamdată nu se pretează soluționării pentru simplul motiv că ocupația rusească a estului Republicii Moldova este un atu al Moscovei în discuțiile ei și cu Occidentul, și cu Ucraina. În aceste împrejurări, se impune o nouă abordare a diferendului. Vechiul format de negocieri și actuala formulă de menținere a păcii sunt depășite de timp. Obiectivul prioritar al Chișinăului trebuie să fie evacuarea trupelor ruse din regiunea separatistă. Numai odată cu retragerea acestora se poate purcede la identificarea unor soluții”, a declarat el.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.
Mihaela Conovali







