Ştiţi cine aşteaptă cel mai mult Premiul Naţional din acest an? Nu, nu cei 30 de candidaţi care au depus dosarele şi au fost admişi în concurs, ci….. unii dintre foştii laureaţi (cu trei dintre ei am vorbit chiar în aceste zile). Bieţii oameni! Ţi-e milă de ei când vezi cum se chinuiesc unii în aşteptarea verdictului celor ce urmează să decidă cui vor reveni premiile, deoarece se tem de faptul că (îl citez pe unul dintre ei), „din nou ar putea fi premiate nişte nulităţi, nişte servi politici şi astfel vor fi discreditaţi toţi acei care au luat pe merit premiul respectiv în anii precedenţi”.

Eu îi înţeleg pe foştii laureaţi ai Premiului Naţional, care acum formulează aceste temeri. Întreaga lor viaţă ei au investit în bunul lor nume, au refuzat oferte politice care poate le-ar fi adus mulţi bani, dar i-ar fi dezonorat, au acceptat uneori să îndure lipsuri greu de imaginat, investind totul în propria imagine şi acum sunt puşi alături de nişte… râsuri. Deznădejdea şi neputinţa lor e cu atât mai mare cu cât nici nu pot protesta cum s-ar cuveni, pentru că mulţi dintre foştii premianţi nu mai au de unde întoarce partea bănească a Premiului (100 mii lei). Ar ieşi în stradă şi le-ar arunca în faţă celor de la Guvern aceşti bani, dacă i-ar mai avea. Unul dintre ei mi-a spus direct că se consideră atras într-o cursă. „Dacă ştiam cine va lua acest Premiu în anii următori, dacă ştiam cu cine voi fi pus alături, o mie de ani nu acceptam să fiu premiat”, mi-a declarat el, adăugând că nu exclude că ar putea iniţia chiar o campanie de colectare de fonduri. „Să mă ajute oamenii să adun nenorocita asta de sumă de 100 mii lei ca să o pot arunca în faţă acestora de la Guvern, care m-au batjocorit, punându-mă alături de unele râsuri”, a adăugat el.

Ce poţi să-i spui omului în astfel de situaţii? Că îl înţelegi, îl susţii şi că speri că de data aceasta printre cei ce vor ridica Premiul Naţional nu se vor strecura şi râsuri „cu merite deosebite faţă de putere”. Şi din lista celor 30 de candidaţi chiar ai de unde alege, pentru că sunt şi mulţi oameni ce merită din plin acest Premiu. Spre exemplu, omul care a dus Moldova în Guinness Book, Petru Costin şi care în fiecare an organizează zeci de expoziţii în diferite ţări ale lumii, uimind întreg globul pământesc cu colecţiile sale unice, sau Iurie Colesnic, omul care adună filă cu filă istoria noastră comună, făcând o muncă titanică, sau Ion Ciocanu, un redutabil critic literar, sau talentatul om de film, Igor Cobâleanschi etc. Este de unde de ales, important e să se ia în calcul valoarea pe care o reprezintă aceşti oameni, dar nu „meritele deosebite” ale cuiva faţă de nu ştiu cine. Pentru că şi din aceştia avem în lista pretendenţilor la Premiul Naţional din acest an.

Iar dacă, totuşi, şi în acest an printre laureaţii Premiului Naţional vor nimeri râsuri, e cazul să punem serios problema anulării acestui Premiu. La ce bun trebuieşte el, dacă, în loc să scoată în evidenţă oamenii valoroşi pe care-i avem, îi compromite, punându-i alături de nişte râsuri. Deci, cred că putem spune cu certitudine că Premiul Naţional e la un pas de dispariţie. Căci, nu cred că o personalitate care se respectă va mai accepta să-l ridice, ştiind că e pus alături de nulităţile cu „merite deosebite” faţă de cineva.

Dumitru Spătaru