În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul socialist Vladimir Golovatiuc a fost solicitat să dea un pronostic al dezvoltării economice a Moldovei în următorii cinci ani.
„Totul, absolut totul depinde de politica promovată. Noi nu o dată am accentuat că lupta trebuie să se ducă nu la capitolul alegerii între Est şi Vest, ci între modelele economice. Ce fel de economie vrem să avem? Acum avem o economie bazată pe consum şi import, dar mijloacele pentru achitarea lor sunt împrumuturile şi valuta primită de la migranţii noştri. E clar că aceasta e o cale în nicăieri. În faţă sunt doar datoriile şi colapsul economic”, a spus el.
Potrivit spuselor sale, „cu totul alt model economic este cel bazat pe producerea internă, pe investiţii şi export”.
„Doar acest tip de economie ne poate asigura o creştere durabilă şi prosperitate. Noi suntem adepţii acestui al doilea model, guvernarea actuală – a primului! Prin urmare, răspunsul la întrebarea despre perspectivele dezvoltării Moldovei depinde de răspunsul la întrebarea: Dar ce putere vom avea în ţară, ce fel de politică va fi promovată? De răspunsul la această întrebare depinde şi viitorul Moldovei”, a declarat Vladimir Golovatiuc.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Cristina Pendea







