[ X ]
Editorial6 Februarie 2017 07:00

Între C(s)andu și S(c)andu sau adevărul spus cu jumătate de gură

Inițiativa Speakerului Andrian Candu, care prevede introducerea tichetelor de masă ca formă de susținere suplimentară a angajaților, a generat un schimb dur de replici între autor și liderul Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Maia Sandu. Un duel între Candu și Sandu și, deoarece numele celor doi politicieni diferă doar printr-o singură literă, unii oameni, mai puțin inițiați în ale politicii, au început deja să încurce ce spune Candu și ce spune Sandu. Iar adevărul este undeva la jumătate sau, mai bine zis, fiecare dintre ei are dreptate în felul său, numai că adevărul e spus (conștient sau inconștient) cu jumătate de gură.

Da, Andrian Candu are dreptate când spune că sistemul respectiv funcționează cu succes în mai multe țări ale lumii, inclusiv în țări cu democrații avansate. Da, el are dreptate când spune că acesta e un ajutor real pentru angajați în țările respective. Da, mai are dreptate Andrian Candu și când vorbește despre necesitatea unui control strict, a stabilirii unor modalități clare de utilizare a respectivelor tichete. Dar, nu putem să nu-i dăm dreptate Maiei Sandu când afirmă că „lumea se întreabă ce scheme ascund de data aceasta deputații PD-ului”. Dle Candu, nu e vorba de credibilitatea sistemului tichetelor de masă – e vorba de credibilitatea actualei guvernări. Or, prea multă lume nu are încredere în actuala guvernare, prea s-au deprins toți cu gândul că în spatele a tot ce vine din partea guvernării se ascund careva scheme. Dvs. nu trebuie acum să încercați să crediblizați sistemul tichetelor de masă, aducând exemplele altor țări. Dvs. trebuie să încercați să faceți măcar puțin mai credibilă guvernarea. Poate că aveți o intenție nobilă și poate că, ulterior, veți rămâne în istorie prin această inițiativă. Dar aceasta ține de viitor, iar acum, când credibilitatea guvernării e la pământ, trebuie să admiteți că inițiativa Dvs. va fi tratată cu multă suspiciune, în primul rând de opoziție.

Dle Candu, vă voi da doar un exemplu cum inițiativa Dvs. poate fi compromisă de niște profitori ordinari, de care avem în Moldova o mulțime. Ziceți că alocarea tichetelor de masă nu va fi obligatorie. Logic, angajatorii ar trebui să neglijeze această inițiativă. Or, faptul că sumele respective nu vor fi impozitate, nu prea ar trebui să-i „încălzească”, căci ei oricum vor scoate bani din conturi și vor ieși în pierdere. Altceva este dacă o parte din banii scoși neimpozitați de pe conturi li se vor întoarce ulterior înapoi în formă camuflată (schema este foarte atractivă în special pentru companiile cu capital de stat cu un număr impunător de angajați). Astfel, banii pleacă direct din cont spre un magazin sau spre o cafenea. Proprietarul magazinului sau cafenelei iese în câștig evident, iar în Moldova practic pentru fiecare ban câștigat se dă „otkat”. Dacă unui conducător de instituție de stat i se va da un „otkat” generos, de ce să nu apeleze la inițiativa Dvs.? Dle Candu, Moldova nu e nici Elveția, nici Franța, nici Belgia, nici altă țară dezvoltată ca astfel de sisteme să funcționeze impecabil, strict în interesul cetățeanului. Moldova e țara „otkaturilor” și Dvs. știți foarte bine acest lucru.

Din alt punct de vedere, nu sunt de acord nici cu Maia Sandu, care respinge categoric o astfel de idee. Nu mi-a plăcut nici faptul că vorbește despre posibile evaziuni fiscale, dar nu dă exemple, după cum nu mi-a plăcut că, califică ideea drept „umilitoare” pentru cetățeni. Dar nu e mai umilitor când mulți angajați practic mor de foame?!

Într-un cuvânt, Dle Candu și Dnă Sandu, cred că ambii trebuie să vă revizuiți pozițiile pe care le-ați enunțat, care sunt prea categorice și care se încadrează nu în noțiunea de „polemică constructivă”, ci de luptă politică la limita bunului simț. Dle Candu, de ce nu o invitați pe Dna Sandu să vină cu propuneri concrete pe marginea inițiativei Dvs. ca să combateți posibilele căi de manifestare ulterioară a evaziunii fiscale? Dna Sandu, de ce nu-i arătați concret Dlui Candu unde greșește el, în opinia Dvs., și nu-i oferiți soluții de alternativă?

Dle Candu și Doamnă Sandu, nu uitați că numele Dvs. diferă printr-o singură literă și mulți oameni simpli nu mai înțeleg deja ce a spus Candu și ce a spus Sandu. Mai bine faceți împreună un lucru bun și meritele tot între voi le veți împărți.

Dumitru Spătaru

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...