De Crăciun m-am văzut cu un vechi prieten de-al meu, cu care anterior ne întâlneam destul de des, dar, de când are o funcție importantă în stat (cum zice el), ne vedem mai rar (ca să nu zic mai deloc).

Prima mea impresie a fost că omul din fața mea nu e vechiul meu prieten, ci o persoană pe care nu o cunoșteam, chiar dacă parcă-mi amintea de departe de cineva. Mai mult de jumătate din timpul petrecut împreună, a stat cu nasul în telefonul său, scriind și bolmojind ceva sub nas. Neavând ce face, am scos și eu telefonul și am navigat pe internet, chiar dacă nu aveam nici o necesitate. Tăcerea care se așternuse între noi uneori era întreruptă de exclamațiile sale: „Da mai dute în…” sau „Și dute în…”.

Când a lăsat telefonul la o parte, evident l-am întrebat ce trebuiri atât de urgente au apărut de Crăciun că a trebuit să stea atâta timp cu nasul în telefon și de ce înjura. El a zâmbit ironic și, cu un aer de superioritate, mi-a răspuns: „Când ești în așa funcții ca mine, trebuie să feliciți o mulțime de oameni cu diferite sărbători. Le dai la toți sms-uri, le trimiți felicitări, cheltui mulți bani de pe telefon și te apucă o ciudă de mama dracului, știind că mulți dintre ei te sapă și că, în loc de felicitare, ar merita trimiși în…”. Naiv din fire, l-am rugat pe prietenul meu să-mi explice de ce felicită oameni pe care peste un minut îi trimite la origini. La care el mi-a răspuns, cu același aer de superioritate: „Așa trebuie”.

Recunosc, acest mod de a „felicita” m-a marcat profund și, după întâlnirea cu prietenul meu, l-am sunat pe un coleg, care, la timpul sau, a ocupat și el o funcție importantă la Guvern. L-am întrebat dacă știe despre acest mod de a „felicita”, iar ceea ce mi-a spus el m-a șocat. Am aflat că și pe colegul meu l-a intrigat la timpul său ineditul mod de „felicitare”, practicat de o mulțime de oameni din Moldova (și acest lucru tot de la el l-am aflat). El mi-a spus că, într-un an, surprins de mulțimea de mesaje de felicitare pe care le primea de când era în funcție, chiar a făcut o listă. În acea listă au „încăput” 283 de persoane care l-au felicitat cu Anul Nou. După plecarea din funcție, doar 14 l-au felicitat peste un an cu aceeași sărbătoare. Și unii dintre acei 14 erau aceeași oameni care-l felicitau cu Anul Nou și până la avansarea în funcția respectivă. „Îți dai seama că 269 erau niște pupcuriști, care mă felicitau nu pe mine, ci funcția mea. Probabil, ca și prietenul tău, după ce-mi expediau felicitarea, mă trimiteau în… pentru că au cheltuit bani și pe mine. Deși, făceau mult mai bine dacă nu mă felicitau. Cel puțin, nu trebuia să-mi frământ mintea cine dintre ei e sincer și cine e un simplu pupcurust”, cam ceva de genul acesta mi-a spus colegul meu.

Stau acum și mă gândesc la prietenul meu și, pe de o parte, îl înțeleg. Or, sunt unii șefi care își poartă pică ulterior dacă nu-i feliciți. Dar sunt și dintre acei ca și colegul meu cărora astfel de „felicitări” le provoacă doar repulsie.
…Cât e de important să fii sincer, în primul rând cu tine însuți, și să ai o minimă demnitate și verticalitate…

Dumitru Spătaru