În cadrul unui interviu acordat pentru www.curentul.md, Eduard Grama, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, a fost solicitat să deschidă parantezele despre o declaraţie anterioară a sa că „MAIA nu se ocupă de stabilirea prețurilor, dar de politici”, dar şi întrebat de ce Ministerul, fiind organul suprem în domeniu, nu poate influenţa preţurile de piaţă?
„Fiind independenți de 25 de ani, și având o piață liberă și economie liberă, noi încă gândim ca în Uniunea Sovietică – „плановая экономика”(economie pe plan). Nici un stat din lume nu se implică în reglementările prețurilor. Dacă statul ar fi fost un jucător mare în piață, poate avea să facă vreo reglementare, dar statul se ocupă într-adevăr numai cu politici pe domeniul agricol”, a spus ministrul.
El a menţionat că statul nu are dreptul să intervină în treburile agenților economici. „Dreptul la proprietate, la decizie și libertate niciodată nu a fost suprimat și este dreptul fiecărui agent economic să stabilească prețul produsului său așa cum îi place. Să nu uităm că 99% de pământuri în Moldova sunt în mâini private. În cazul dat, care este dreptul statului să se implice în această decizie?”, a întrebat Eduard Grama.
În opinia sa, „statul poate să intervină, dar s-o facă prin alte metode: prin achiziții publice numai cu produse autohtone, dar asta este o metodă netarifară”. „Dacă facem achiziții publice numai cu produse autohtone, automat o să crească cererea la aceste produse și automat va crește și prețul. Statul poate să vină cu niște înțelegeri cu alte țări, să discute sau să facă acorduri de liber schimb prin care să favorizeze agenții economici la export ca să nu plătească taxe de intrare”, a precizat el.
Ministrul susţine că „statul poate să reglementeze sau să ajute din punct de vedere de logistică, de negocieri, dar nu are dreptul să spună cât trebuie să fie prețul”. „Există piață, există prețurile mondiale, există bursă la nivel mondial care reglementează prețurile, există cheltuieli de logistică, care tot intră în preț, există cheltuieli regionale sau zonale”, a mai spus Eduard Grama.
Notă: Varianta integrală a interviului poarte fi accesată la acest link.
Cristina Parfeni







