Rezultatele scrutinului prezidenţial de acum o săptămână au demonstrat că segmentul de electorat unionist, care constituie, potrivit unor estimări, peste 20%, iar potrivit altora – circa 30% şi e în continuă creştere, rămâne în derivă, fără a fi „ancorat” de careva lideri sau formaţiuni politice. Astfel, ambii candidaţi unionişti în alegerile prezidenţiale (Mihai Ghimpu şi Ana Guţu) au înregistrat rezultate mai mult decât modeste (sub 2% şi, respectiv, ceva mai mult de o zecime de procent), iar un alt pretendent la electoratul respectiv, Vitalia Pavlicenco, chiar dacă a reuşit să-şi asigure susţinerea a cinci formaţiuni politice, nu a fost înscrisă în cursa electorală, pe motiv că nu a întrunit minimul necesar de 15 mii de semnături valabile ale cetăţenilor cu drept de vot în susţinerea sa.

Maia Sandu şi Andrei Năstase, la moment, nu emit careva pretenţii faţă de electoratul unionist. Chiar dacă beneficiază de susţinerea unei importante părţi a acestuia, ei îl califică mai degrabă ca electorat pro-european, înţelegând că „alunecarea” spre unionism îi poate lipsi de voturile altor alegători – pro-europeni, democratici, dar într-o măsură mai mică unionişti.

Iurie Leancă, chiar dacă şi-ar dori să preia electoratul respectiv, nu prea ar reuşi. El se află în cădere liberă în preferinţele alegătorilor, iar credibilitatea sa e afectată puternic de suspiciunile ce planează în ceea ce ţine de rolul pe care l-a jucat în acoperirea din bani publici a „jafului secolului”, dar şi în ceea ce ţine de (in)dependenţa sa politică.

Şi PLDM e în cădere liberă şi, evident, nu are cum să pretindă să preia un segment de electorat atât de mare cum e cel unionist, iar despre posibilităţile ca PD să facă un pas de pe centru-dreapta spre extrema dreaptă unionistă, se poate de vorbit doar cu anumită aproximaţie (cel puţin, la această etapă). Deci, întrebarea rămâne deschisă: Cine va prelua respectivul electorat?

Primul pretendent real rămâne PL, cu condiţia că-şi relansează şi îşi redimensionează activitatea politică, făcând rebranding inclusiv liderilor săi, Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă. Indiferent de rating-urile joase ale celor doi la moment, acest lucru nu e imposibil. Trebuie doar ca PL să înţeleagă că îşi joacă ultima şansă, să accepte o reformă extrem de dureroasă (care ar rupe acest partid din zona de confort politic în care se află acum), să-şi redimensioneze poziţia în raport cu guvernarea etc. Dacă va face aceste lucruri, PL va putea pretinde la postura de cel mai influent partid din tabăra unionistă, iar dacă nu…

La electoratul unionist ar putea pretinde şi PAS, dar şi PPDA. Pentru aceasta însă, ambele formaţiuni trebuie să-şi revizuiască atitudinea faţă de problema unirii Republicii Moldova cu România, dar şi să introducă în programele şi statutele proprii modificări cardinale, asumându-şi riscurile de a pierde un număr anume din actualii lor susţinători.

Teoretic, şi PD ar putea pretinde la electoratul unionist. Acest partid ne-a deprins deja cu piruitele sale spectaculoase. De-a lungul anilor, acest partid a evoluat de la unul pro-Moscova la unul pro-european. Acum când electoratul european se pare că se orientează preponderent spre PAS şi PPDA, PD ar putea încerca o nouă piruetă spectaculoasă, orientându-se spre segmentul unionist. Ar fi greu, dar nu imposibil.

Dacă nimic din toate astea nu se vor întâmpla, va rămânea valabilă varianta apariţiei unor noi forţe politice de orientare unionistă, care şi-ar completa rândurile cu tinerii unionişti, care sunt destul de vizibili, dar preferă să se manifeste preponderent pe filiera civică.

Iar dacă nici aceasta nu se va întâmpla, atunci electoratul unionist va rămânea în derivă, fără a fi ancorat de careva forţe sau lideri politici şi votând în funcţie de conjunctură la fiecare scrutin.

Dumitru Spătaru