Mă uit la unii candidaţi la funcţia de Preşedinte şi nu mă pot abţine să nu rîd – parcă ar fi nişte maimuţele, pe care cineva le impune să repete trucuri electorale de succes cîndva şi undeva, dar care îi fac să arate foarte nostim.

Nu voi da nume concrete ca să nu fiu acuzat că încerc să dezavantajez pe cineva în alegeri, dar cred că, chiar vorbind la general, voi reuşi să vă descriu această situaţie nostimă. Spre exemplu, unor candidaţi li s-a spus că, dacă zîmbesc, aceasta înseamnă deschidere şi bunătate, iar psihologii deja au demonstrat că e o bună modalitate de acţiune asupra subconştientului alegătorului, ceea ce aduce şi voturi. Şi iată că stau pe panouri prin tot oraşul cîţiva candidaţi cu gura pînă la urechi (ca nişte idioţi) şi deloc nu le pasă că, pe fonul celor cu care apar în panouri, zîmbetul lor nu este deloc la locul lui. Li s-a spus să zîmbească şi ei zîmbesc!

Altor candidaţi l-i s-a spus că faţa lor şi întreaga făptură trebuie să exprime fermitate şi ei stau gravi (pe aceleaşi panouri publicitare), iar cineva, privindu-i dintr-o parte (chiar am auzit asemenea exclamaţii în stradă), se întreabă: Da ce le-o fi fost înfipt într-un loc că stau aşa ţepeni?

Altor candidaţi li s-a spus că în alegeri e bine să te laşi filmat şi fotografiat în sala de forţă şi ei au acceptat fără să le pese cum arată aceasta dintr-o parte. Iar dintr-o parte arată şi nostim, şi… jalnic. Dacă şi ar vota cineva după aceasta pentru respectivii candidaţi, atunci numai din milă faţă de ei pentru că au fost umiliţi într-un hal fără de hal de propriile echipe de PR.

Sînt şi dintre acei cărora li s-a spus să umble pe la pescuit, prin sate cu pantofii plini de noroi, pe la piaţă, să se pupe cu toate babele, să se lase „surprinşi” de „spioni” atunci cînd fac declaraţii care tot pe ei îi avantajează etc. Priveşti la tot acest circ şi, vrei nu vrei, te întrebi: Dar aceşti oameni se văd dintr-o parte? Eu înţeleg că marea majoritate a celor ce se cred specialişti în imagine sau mari consultanţi politici, fiind diletanţi, nu se pricep decît la a prelua ceea ce au văzut că a funcţionat bine în alte părţi, dar candidaţii au cap pe umeri? Pentru că prea puţini ştiu cine e consultantul de imagine al unui candidat sau consultantul politic al acestuia, prin urmare respectivii riscă să se facă de rîs doar în faţa unui cerc îngust de persoane, pe cînd de candidaţi rîde o ţară întreagă. Sînt ca nişte maimuţele impuse să repete ceea ce au făcut alţii, iar consultanţii lor politici şi de imagine sînt un fel de îngrijitori cărora li se plăteşte pentru că plimbă maimuţica în alegeri.

Dar, de fapt, poate că e mai bine aşa. Căci cînd vor mai avea bieţii oameni ocazia să rîdă de politicieni dacă nu acum?!

Igor Volniţchi