Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut o întrevedere la Washington cu Directorul pentru Europa de Est din cadrul Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă, Gregory Pfleger și Anna Makanju, Consultant special al Vicepreședintelui pentru Afaceri europene.
După cum informează TRIBUNA, în cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte legate de evoluțiile politice din Republica Moldova în preajma alegerilor prezidențiale din 30 octombrie, contextul național și regional de securitate, precum și teme de interes comun de pe agenda relațiilor bilaterale curente dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii.
Andrian Candu a solicitat sprijinul și asistența SUA în eforturile autorităților de la Chișinău de integrare europeană, dezvoltare economică a țării, consolidare a securității energetice și atragere de investiții americane.
„Statele Unite ale Americii sunt unul dintre partenerii-exemplu la capitolul securitate. Republica Moldova poate să țină cont de experiența SUA în procesul de reformare al domeniului respectiv”, a declarat Andrian Candu în cadrul întrevederii.
La rândul lor, oficialii americani au salutat realizările în implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE, precum și progresele înregistrate de țara noastră prin implementarea măsurilor și angajamentelor prevăzute în Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare, semnată de Parlament și Guvern.
De menționat este și faptul că, Andrian Candu a participat, astăzi, la o masă rotundă, organizată de Consiliul Atlantic. La dezbateri au participat experți de la Departamentul de Stat, Departamentul Comerțului al SUA, Institutul Național Democratic, Institutul Internațional Republican etc.
La Washington Speakerul Andrian Candu a mai avut întrevederi la Fondul German Marshall și Organizația”Freedom House”, unde a discutat cu oficialii americani despre prioritățile legislative pentru sesiunea de toamnă, lupta cu corupția și cooperarea cu societatea civilă.
Andriana Cheptine







