[ X ]
Important21 Ianuarie 2025 14:00

Soarta Procuraturii Anticorupție va fi decisă în câteva zile 

Soarta Procuraturii Anticorupție (PA) va fi decisă în maxim o săptămână. Mai exact, instituția ar urma să fie reorganizată, informează TRIBUNA.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, a spus că, ieri, la ședința Consiliului Suprem de Securitate, s-a discutat despre faptul că nesancționarea corupției politice a dus la corupție electorală în proporții deosebit de mari, dar și că „avem probleme cu eficiența instituțiilor de combatere a corupției”.

„Chiar dacă am făcut mai multe modificări, vedem că lucrurile nu au funcționat.  Se pare că acum trebuie să schimbăm și arhitectura acestor organe pentru a le consolida. E nevoie de curaj și responsabilitate mai ales când e vorba de combaterea corupției politice. Dacă nu sunt sancționați marii corupți, se creează presiune pe toate celelalte instituții”, a spus ea.

Politiciana a precizat că, atunci când vorbim de ineficiență în lupta cu corupția, evident vorbim și de PA.

„Am discutat despre necesitatea consolidării acestei capacități. În următoarele zile, Ministerul Justiției și celelalte instituții vor discuta și vor veni cu propunerea cum trebuie să arate noua arhitectură. Cred că maxim într-o săptămână vom avea acest model”, a declarat președintele.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova Autorităţile au demarat o serie de acţiuni importante ce vizează întreprinderile de stat şi aceasta este ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...