Ion Ceban, primarul capitalei, a spus că a fost surprins de cele expuse public, „la cel mai jos nivel, de prim-ministru, când a zis că va soluționa problema asistenților personali, pe care tot ei au creat-o. Vin cu atât patos și spun că vor achita salariile tot din bugetul municipal”, informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, nu există astfel de condiționalități, când o autoritate centrală, în loc să rezolve problemele de care este direct responsabilă, le pune pe seama locuitorilor mun. Chișinău.
„Competența este exclusivă a autorității centrale, a ministerului de resort, iar ceea ce a decis Guvernul este să-și bage cât mai adânc, încă o dată, mâinile în buzunarul cetățeanului de rând.
Nu cred că acest lucru este tolerabil. Programul „Restart” de suport social vizează toate localitățile, cu excepția Găgăuziei și Chișinăului. Nimeni nu pune la îndoială că este o acțiune cu caracter politic, ca locuitorii Capitalei să vadă mai puține școli create, grădinițe modernizate, drumuri, spații publice etc. Ei vor ca noi să le executăm competențele pe care le au direct”, a menționat politicianul.
Ion Ceban în context a mai declarat: „Le-am zis unor deputați și miniștri: puterea nu este veșnică și nu mereu vor fi la guvernare, iar bumerangul acțiunilor pe care le fac acum neapărat îi va ajunge și îi va lovi din plin pe toți”.
„Acesta este un amestec direct în treburile primăriei cu scopul de a lăsa primăria fără finanțe. În ultima perioadă au dezgolit bugetul municipal de sume enorme, bani care trebuiau să ajungă pentru reparații de poduri, de drumuri etc. Ei au făcut însă așa ca să plătim pentru mofturile și incompetența actualei guvernări.
Vom contesta în instanțele naționale și internaționale acest subiect și, într-un final, vom obține adevărul.
Amintesc, din impozitele pe venit ale persoanelor fizice din Chișinău pe care le transferă la stat doar în Chișinău și Bălți, revin 50%, comparativ cu restul localităților unde se întoarce integral 100%. Din impozitele pe venit al persoanelor juridice, la Chișinău rămâne zero. O situație absolut intolerabilă și inexistentă în alte părți”, a conchis edilul capitalei.







