Curtea Constituțională, ieri, în ședință, a sistat examinarea articolului din Codul Electoral ce interzice alegerea fruntașilor Partidului „Șor” (declarat neconstituțional) în funcții elective și nu va relua procesul de examinare, informează TRIBUNA.
Curtea a constatat paritate de voturi (2 și 2) la adoptarea hotărârii.
Curtea Constituțională a hotărât că se sistează procesul privind controlul constitualitatii prevederilor art. 16, alin 2. litera E, din Codul Electoral.
Hotărârea este definitivă.
Astfel, prevederile legii sus-menționate rămân în vigoare.
Amintim că, Parlamentul a votat, recent, în lectură finală un proiect de lege ce interzice fruntașilor Partidului „Șor” (aproximativ 700 de persoane cu funcții de conducere în partid) să participe în alegeri pe o perioadă de la 3 până la 5 ani. Ulterior, deputații Marina Tauber, Vadim Fotescu, Petru Jardan, Reghina Apostolova și Denis Ulanov au depus o sesizare la Curtea Constituțională privind examinarea constituționalității prevederilor acestui proiect.







