[ X ]
Important11 Iulie 2023 11:37

Eremei Priseajniuc, în contextul Summitului NATO: Pacea, promovarea și menținerea ei rămâne o prioritate pentru toți

Astăzi începe cel mai important eveniment de securitate al anului – Summitul NATO de la Vilnius. Despre aceasta a scris pe Facebook vicepreședintele Partidului Social Democrat European, Eremei Priseajniuc, care a precizat că în centrul atenției vor fi deciziile și soluțiile la cele mai actuale provocări de securitate, în continuare, se va centra pe descurajarea acțiunilor ce atentează la securitatea regională și mondială, informează TRIBUNA. 

Potrivit spuselor sale, pacea, promovarea și menținerea ei rămâne o prioritate pentru toți. Totodată, evenimentul va aduce Ucraina mai aproape de Alianță.

„Recent, în cadrul vizitei organizate de Institutul Republican Internațional – IRI Moldova, cu suportul USAID Moldova, am avut ocazia să vorbesc la sediul NATO, la Bruxelles, cu înalți oficiali, inclusiv despre necesitatea consolidării parteneriatului dintre NATO și Republica Moldova.

Sunt necesare decizii ambițioase și înțelepte care să facă regiunea euro-atlantică mai rezilientă la amenințările externe!”, a mai notat politicianul.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...