[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news25 Ianuarie 2023 06:01

Reacție - după ce Andrei Spînu a publicat contractele MGRES-Energocom: „Sper că vor trezi interes sporit din partea Procuraturii”

Vicepremierul Andrei Spînu, ieri, după numeroase solicitări, a publicat contractele semnate de MGRES și Energocom. Unul dintre cei care a cerut acest lucru – ex-vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a declarat că „chiar prima analiză denotă faptul că acestea au fost semnate juridic în defavoarea Republicii Moldova”, informează TRIBUNA.

„În primul rând, după semnarea ultimului contract din 3 decembrie 2022 conducerea Energocomului ar trebui să fie urmărită penal pentru recunoașterea Transnistriei. În preambulul ultimului contract Energocom recunoaște că Termocentrală din Cuciurgan EXPORTĂ energia electrică în Moldova. Apropo, în acordurile precedente aceasta formulare anticonstituțională LIPSEȘTE. Ancheta urmează să stabilească circumstanțele apariției clauzei respective”, a menționat el.

Politicianul a evidențiat și necesitatea de a analiza responsabilitatea părților. „În cazul în care Energocom întârzie achitarea energiei electrice livrate, mai mult de 3 zile, se calculează penalitatea. Totodată, contractul nu prevede NICI O SANCȚIUNE pentru Termocentrala din Cuciurgan pentru sistarea sau reducerea a energiei electrice furnizate, atunci când dorește ea sau cei de la Moscova”, a spus ex-deputatul.

Alexandru Slusari și-a exprimat speranța că în scurt timp experții se vor expune punctual pe toate aspectele tehnice și juridice ale documentelor publicate și a spus că așteaptă că documentele respective vor trezi un interes sporit din partea Procuraturii.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM

Sondaj

  • Care eveniment credeți că va marca anul 2023?

    View Results

    Loading ... Loading ...