[ X ]
Comentarii22 Decembrie 2022 06:00

Expert: Este irațional să interzici anumite posturi TV. Multe țări deja au suferit din cauza unor astfel de decizii 

„Recenta decizie a autorităților de a suspenda licențele a 6 televiziuni a provocat o reacție puternică din partea societății și a experților. În opinia mea, lipsa de dialog și de comunicare din partea autorităților a dus la aceste conflicte. După ce a fost luată o decizie fără precedent, abia peste 4 zile am auzit similitudinea argumentelor” – a declarat politologul Ian Lisnevschi, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, s-a vorbit despre aspectele politice, juridice și economice, dar fără argumente clare ale autorilor.

„Plec mereu de la premisa că orice acțiune trebuie analizată, mai ales atunci când decizia are impact asupra societății. Vrei să închizi o televiziune, companii, trebuie să aduci dovezi solide de încălcare a legii, de ce trebuie închisă și de ce nu trebuie permisă să mai activeze.

Unul dintre argumentele cu care sunt de acord se bazează pe principiul lui Edmund Burke: „Pentru ca răul să triumfe, există o singură condiție – ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân”.
Puțin cine vorbește despre faptul că în zilele noastre 4 mln. de copii trăiesc în zone de război”, a menționat el.

Ian Lisnevschi a mai spus că, „în ultimii trei ani că, odată cu pandemia, cu criza economică, numărul conflictelor militare nu face decât să crească, pentru că este o afacere. Acum, războiul trece la un nou nivel, celei de-a cincea generații, este un război al informației, cultural, în toate direcțiile”.

„Cu toții vorbim cu emoție atunci când se discută acest subiect, pentru că vecinii noștri suferă, civilii sunt în pericol, dar trebuie să fim pragmatici și constructivi. Să nu vorbești despre război și conflict este probabil o crimă și ar trebui pedepsită.

Este irațional să interzici anumite TV și multe țări deja au suferit din cauza consecințelor deciziilor asemănătoare. Problema presei este că nu există o strategie clară de protejare, nu există solidaritate profesională.

Vrem să fim solidari cu vecinii noștri, dar uităm să fim solidari cu oamenii noștri, cu poporul nostru, cu colegii. Anume în așa momente se demonstrează solidaritatea”, a mai afirmat comentatorul politic.

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...