Ceva nu merge bine în UE. Prea puțin a rămas din “unitate în diversitate” și în schimb e prea mult folosit limbajul conflictelor și amenințărilor.

În 1991 s-a destrămat o uniune, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Evident URSS a fost construită pe altă cale decât Uniunea Europeană.

Membrii URSS au fost incluși în uniune forțat, opinia lor nu a contat.

Regulile de joc erau elaborate și impuse de Moscova.

Toți membrii URSS se subordonau Moscovei, conducătorii erau numiți și destituiți de Moscova, toți executau directivele Moscovei.

Relațiile externe ale URSS erau în administrarea exclusivă a Moscovei.

Alde Chișinău, Baku și Tbilisi erau provincii ascultătoare – loialitatea cărora era monitorizată constant.

URSS a fost un stat unitar, cu puterea centralizată și cu o verticală dură.

Așa autoritar și dominant, modelul de administrare a URSS a reușit să realizeze “electrificarea” și “industrializarea”; a creat un potențial deosebit de cercetare științifică; a construit o infrastructură puternică de drumuri și căi ferate; a creat o industrie puternică constructoare de mașini, care a proiectat și produs automobile, tractoare, combine, locomotive, centrale hidroelectrice și nucleare, avioane, tancuri, corăbii; a făcut posibil zborul în spațiu, și multe altele.

Totuși, URSS a pierdut competitivitatea cu vestul.

Înfrângerea a avut la bază mai multe motive – dar, probabil cea mai mare problemă a URSS a fost incapacitatea elitelor de la vârful puterii de a se actualiza.

URSS nu a supraviețuit descentralizarea puterii și lărgirea libertăților personale.

Libertatea neînsoțită de o educație potrivită și de înțelegerea limitelor libertăților personale și de acceptarea responsabilităților personale – e calea directă spre haos și degradare socială.

Libertățile au dinamitat structura URSS, care s-a năruit foarte repede. Asta nu s-a întâmplat fără ajutor extern, dar meritul principal în dezmembrarea URSS aparține totuși elitelor URSS.

Uniunea Europeană a fost construită pe altă cale. Tările devin benevol parte a UE, doar după ce își adaptează modelele sociale și administrative la standardele uniunii și sunt acceptate de autoritățile din Bruxelles.

Atractivitatea principală, care o propune UE este nivelul înalt al dezvoltării economice și al bunăstării – țările membre cedează o parte din independență în schimbul unor beneficii economice impresionante.

UE a devenit o zonă producătoare de civilizație și de dezvoltare a modelului democratic de guvernare.

Motorul de dezvoltare și prosperare comună în cadrul UE este dialogul civilizat și reciproc respectuos, iar divergențele sunt soluționate exclusiv prin identificarea compromisului. Compromis, care păstrează unitatea popoarelor și le deschide oportunități să pășească împreună în viitor.

De fapt, acum mai mult se potrivește “a fost” în loc de “este”, și “se soluționau” în locul la “sunt soluționate”.

Crizele totdeauna au pus la încercare uniunile omenești, și uniunile rareori au rezistat. Egoismul, lăcomia, fățărnicia, împreună cu dorința de a profita de alții și de a-i domina – sunt mai caracteristice oamenilor decât cultura respectului reciproc și a compromisului, decât generozitatea și dispoziția de a coopera în calitate de egali.

Polemicile interne în UE devin tot mai acide și mai puțin respectuoase. Intoleranța reciprocă ocupă tot mai mult spațiu în atmosfera UE. Acuzațiile și atacurile reciproce frontale sunt practică obișnuită.

Elitele din Bruxelles își permit să atace public autoritățile țărilor-membre și insistă că guvernele țarilor-membre UE trebuie să asculte mai mult de Bruxelles, decât de alegătorii lor.

Tot mai des se discută anularea principiului adoptării deciziilor UE prin consens și trecerea la adoptarea prin votul majorității. Executivul UE vrea mai multă putere, și tinde insistent spre reducerea puterii guvernelor țărilor-membre. În aceste condiții părerea autorităților țărilor mai mici și mai sărace din cadrul UE nu va avea nicio importanță.

Între timp potențialul economic al UE e zdruncinat puternic și pierde rapid competitivitatea în fața SUA, China și India. Oferta economică din Bruxelles devine tot mai modestă, și asta pe fundalul pretențiilor de a reduce autonomia guvernelor țărilor-membre.

În 2022 elitele de la Bruxelles s-au implicat direct în alegerile prezidențiale în Franța – demonstrând suport pentru Emmanuel Macron și criticând-o pe Marine Le Pen. Le Pen a fost pictată aproape un pericol național – euronews.com, politico.eu și altele îi dedicau zilnic titluri care mai de care manipulatoare.

În același spirit au desfășurat o campanie intensă anti Victor Orbán în cadrul alegerilor parlamentare din Ungaria.

Acum executivul UE își folosește toate tunurile Informaționale pentru a-i determina pe italieni să nu voteze partidul condus de Giorgia Meloni – toate platformele informaționale dependente de executivul UE sute de ori au făcut legătură între numele Meloni și Mussolini și fascism.

Ursula von der Leyen a declarat că “în cazul în care lucrurile vor merge într-o direcție dificilă la alegerile din 25 Septembrie, noi avem instrumente”.

Instrumente pentru ce?

Pentru a sancționa italienii pentru alegerea lor? Așa cum sunt sancționați ungurii pentru că l-au ales pe Orbán?

(În același timp polonezii sunt iertați pentru reformele justiției contra voinței UE, pentru că-i urăsc pe ruși. O formă de compromis – doar ca se aplică selectiv.)

Cum rămâne cu respectul votului alegătorilor?

Cum rămâne cu dreptul la opinie?

Cum rămâne cu inadmisibilitatea de a ataca și dreptul și opinia?

Cum rămâne cu celelalte valori și principii democratice, precum dreptul comunităților la autodeterminare?

Cum rămâne cu motto-ul UE “unitate în diversitate”?

Modelul administrativ al UE tinde tot mai mult spre modelul URSS.

Cu cât e mai puțin dialog și cu cât mai puțin efort se consumă pentru a identifica un compromis acceptabil pentru toți – cu atât mai mult e amenințat viitorul UE.

Țările-membre ale UE au experiență de țări independente – unele au experiență scurtă, în schimb altele au experiență lungă și puternică.

Subordonarea lor brutală în fața executivului UE e foarte puțin probabilă – e mult mai probabil că ele vor alege să meargă separat, îndeosebi că resursele executivului UE de a oferi beneficii economice sunt din ce în ce mai modeste.

UE, pe lângă criza economică și inflaționistă, pe lângă criza tensiunilor sociale crescânde în toate țările-membre, confruntă o criză aparte – criza de unitate.

Și criza de unitate nu poate fi depășită numai pe mesaje anti Putin – aici e nevoie de valori noi, idei noi și programe noi care pot uni oameni și popoare diferite.

Vitalie Dragancea

 

Notă: Opinia autorului nu neapărat coincide cu opinia redacției.