[ X ]
Breaking news5 August 2022 11:55

Nicu Popescu: Țara noastră a făcut următorul pas important în direcția aderării la UE

„Țara noastră a făcut următorul pas important în direcția aderării la Uniunea Europeană (UE)” – a declarat vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, în contextul adoptării în cadrul Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE) a Planului de implementare a celor 9 recomandări propuse de Comisia Europeană, informează TRIBUNA. 

Documentul conține acțiuni, termeni și instituții responsabile de punere în aplicare a măsurilor prioritare:

  • Reforma justiției și combaterea corupției;
  • Remedierea deficiențelor în legislația electorală;
  • De-oligarhizarea, consolidarea luptei împotriva crimei organizate și recuperarea activelor;
  • Consolidarea capacității administrației publice și gestionarea finanțelor publice;
  • Implicarea societății civile în procesele decizionale, precum și
  • Consolidarea protecției drepturilor omului și combaterea violenței de gen.

Planul aprobat la CNIE a fost consultat de MAEIE cu echipa de la Guvern și instituțiile naționale cu reprezentanții societății civile și Comisia Europeană.

„Suntem determinați, prin muncă și implementarea reformelor solicitate de cetățeni, să transformăm țara noastră după modelul european” – a subliniat Nicu Popescu.

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...