[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important28 Iunie 2022 08:00

(INTERVIU) Vadim Ceban: Criza pe piețele energetice e un fenomen mult peste Moldova

Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz”, în cadrul unui interviu pentru TRIBUNA, a vorbit despre situația din sectorul gazelor naturale, activitatea companiei, relațiile companiei cu Guvernul, dar și despre alte aspecte importante.

TRIBUNA: Se pare că, începând cu noiembrie anul precedent, în Republica Moldova a început o furtună în sectorul gazelor naturale. Prețurile cresc constant și majoritatea oamenilor așteaptă cu frică factura de la „Moldovagaz”. Ar putea fi cumva stabilizat prețul pentru gaze? Ori să ne așteptăm la creșteri și în viitor?

Vadim Ceban: Criza pe piețele energetice regionale a început mai devreme, aș spune încă în 2020, în perioada activă a pandemiei. Dar, dacă vă amintiți, în țara noastră în 2021 au fost alegeri parlamentare, după care Parlamentul nou a format o nouă echipă a Guvernului. Au fost un șir de motive obiective, care au reținut unele procese, în rezultatul cărora „Moldovagaz” a acumulat peste 600 milioane lei de devieri tarifare. Echipa Guvernului, fiind învestită, a intrat activ în administrarea proceselor inclusiv pe sectorul energetic. Deci, schimbările tarifului pentru gazele naturale din luna noiembrie 2021 au fost deja rezultatul acțiunilor întreprinse în urma prelungirii contractului cu SAP „Gazprom”, în condiții de mare impredictibilitate, iar soluționarea problemelor în sectorul de gaze naturale a implicat și conducerea Guvernului. Înțelegerea cu furnizorul gazelor naturale a oferit baza necesară regulatorului să adopte tarifele actualizate.

Criza pe piețele energetice e un fenomen mult peste Moldova. Suntem un element extrem de mic în această infrastructură globală și tot ce putem face – e să ne adaptăm și să construim relații bazate pe încredere și respect reciproc cu partenerii externi.

Sunt de acord că, creșterea prețurilor produce efecte nedorite, și „Moldovagaz” cel mai puțin își dorește așa o evoluție. Nu ne dorim să fim priviți prin prisma sumei din factură – ne dorim să fim priviți prin prisma siguranței și calității serviciilor prestate de noi, pentru că anume de astea noi suntem direct responsabili. Suma din factură e dictată de costul de achiziție, care de noi depinde într-o măsură foarte mică. Din suma încasată de la consumatori, în mod normal, deja peste 85% pleacă direct la furnizorul de gaze. În administrarea noastră rămân doar circa 15%, care sunt folosite pentru mentenanța, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii și serviciilor, și întreținerea echipei. Dacă suntem eficienți în aceste activități, putem genera profit pentru acționari.

Azi, în condițiile când tarifele nu acoperă costul de achiziție, „Moldovagaz” acumulează devieri financiare negative, și pentru a nu admite acumularea datoriilor față de furnizor, e nevoită să direcționeze mijloacele obținute de la activitățile de transport și distribuție la acoperirea cheltuielilor de furnizare, ceea ce presupune în sine o subvenționare încucișată.

T.: Companiile de genul „Moldovagaz” sunt deosebite – sunteți monopolist clar. Care este profitul realizat de „Moldovagaz” în 2021? Credeți că asemenea companii trebuie să aibă profit în genere? 

V.C.: Înțeleg ce vreți să spuneți dar, trebuie să completăm tabloul cu existența și rolul ANRE. Regulatorul național e responsabil de supravegherea pieței și deține instrumentele necesare pentru a nu admite excese din partea operatorilor, dar și pentru a asigura funcționarea și dezvoltarea sustenabilă a sectorului energetic. În 2021 „Moldovagaz” a generat un profit foarte modest, și am menționat devierile tarifare negative. Cred că orice model de afacere trebuie să poată genera profit, altfel investiția își pierde sensul. „Moldovagaz” mai întâi de toate înseamnă peste 5000 de specialiști – cetățeni ai Republicii Moldova, care fac infrastructura să lucreze. Acești oameni asigură funcționalitatea infrastructurii în prezent, și planifică activitățile de modernizare și dezvoltare a ei în viitor – așa încât „Moldovagaz” să poată asigura nevoile oamenilor și economiei în cel mai bun mod. Menționez asta pentru că, deseori observ judecați referitoare la „Moldovagaz”, ca despre un oponent al societății noastre. Este o abordare îngustă, care denotă insuficiență de înțelegere modului în care funcționează sectorul energetic.

T.: Uneori, se pare că există divergențe între „Moldovagaz” și ANRE – e adevărat? Și tot aici, povestiți-ne vă rog, care sunt relațiile între „Moldovagaz” și Guvern?

V.C.: Divergențe între regulatorul pieții și operator pot fi și le cred un fenomen normal. E important ca divergențele să fie tehnice și dezbaterile să rămână în zona tehnică specializată. Echipa „Moldovagaz” totdeauna argumentează pozițiile, pe care le prezintă regulatorului și totdeauna suntem gata de discuții. Subiectul creșterii costului resurselor energetice a fost și este unul foarte sensibil, pentru efectele sale asupra societății și economiei. De asta am menționat că, discuțiile trebuie să fie strict tehnice, și să se țină cont de faptul că deciziile luate azi totdeauna au impact asupra viitorului. De noi, de înțelepciunea noastră depinde dacă impactul asupra viitorului sectorului energetic și asupra infrastructurii va fi unul pozitiv sau negativ.

Relațiile „Moldovagaz” cu regulatorul și cu Guvernul sunt corecte. Considerăm că suntem parte a unei echipe și avem obiective comune – să prestăm servicii sigure și calitative cetățenilor și economiei Republicii Moldova, la cel mai accesibil preț. Cu toții, uneori, suntem nevoiți să luăm decizii complicate. Dar, ne-am asumat această responsabilitate când am acceptat pozițiile – deci, suntem pregătiți să ne ducem sarcina.

T.: Păi, domnule Ceban, totuși „Moldovagaz” este o companie rusească – având acționari din Federația Rusă. E firesc, să reprezentați interesele lor și să urmăriți obiectivele lor în activitatea dvs. prin urmare e firesc să aveți divergențe cu ANRE și Guvernul…

V.C.: Vă mulțumesc pentru această întrebare. Îmi oferiți posibilitatea să spun lucruri, care vreau mult să fie corect înțelese.

„Moldovagaz” este o companie moldovenească, care angajează peste 5000 de cetățeni ai Republicii Moldova; achită salarii și plătește taxe în Republica Moldova; prestează servicii pentru circa 740 000 de consumatori din Republica Moldova; procură servicii de la zeci de companii moldovenești; menține, modernizează și dezvoltă cea mai mare infrastructură energetică din Republica Moldova; este una din cele mai mari pompe energetice pentru economia Republicii Moldova; și activează în conformitate cu legislația Republicii Moldova. Cum putem numi „Moldovagaz” companie străină?

Da, acționarul majoritar e din Rusia, dar activele companiei sunt în Moldova și activitatea se desfășoară în Moldova.

Obiectivul acționarilor e să construiască o afacere sustenabilă în Moldova și acest obiectiv aranjează ambele părți. Nu există motive de divergențe cu ANRE ori cu Guvernul, dimpotrivă, se întrunesc condițiile ca să acționăm ca o echipă unită. Avem obiective comune și perspective comune.

T.: Am observat declarații precum că Moldova ar putea rămâne în genere fără gaze naturale din Rusia, nu contează cât de scumpe. Cât de probabil considerați acest scenariu?

V.C.: Trăim timpuri când înțelegerile și regulile vechi deseori sunt anulate, fără să fie adoptate unele noi. În așa condiții putem admite orice evoluție. Totuși, sper că în curând lucrurile se vor clarifica. Și vor fi formulate și larg adoptate principii clare de cooperare socială și economică așa încât cu toții să avem o predictibilitate mai bună referitoare la mersul proceselor.

Interdependența între țări și economii este foarte mare și, în opinia mea, această interdependență este un lucru bun. Interdependența ne determină să comunicăm, să cooperăm și să găsim compromisuri acceptabile pentru toate părțile.

Păstrez optimismul și mizez pe înțelepciunea și responsabilitatea tuturor părților – sunt sigur că pe asta mizează toți oamenii.

Sondaj

  • Credeți că sunt necesare remanieri în Guvern?

    View Results

    Loading ... Loading ...