[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Editorial22 Iunie 2022 08:00

(OP-ED) Simularea și Dezinformarea

A simula – a face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă.

Simulacru – aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o impresie falsă a realității.

Trăim sub presiunea unui flux de informații, cu o intensitate nestăpânită și nebună. El e compus dintr-un număr extraordinar de repetări și simulacre, care schimonosesc definitiv realitatea în conștiința noastră. Repetarea insistentă crește credibilitatea chiar și a celei mai evidente minciuni.

Fluxul informațional conține foarte multă informație fără sens, dar cu scop.

Fără sens e informația, care nu ne ajută să cunoaștem mai mult adevăr și să înțelegem mai bine o situație, o decizie sau o acțiune. În schimb, informația are scop.

Informația nu este corp fizic, e un produs imaterial. Totodată, informația poate determina decizii și alegeri, care produc efecte materiale directe. Uneori, efecte de proporții.

Omul e înzestrat cu talentul de a minți. Unii oameni sunt atât de talentați în minciună, încât îi cred sute de milioane de oameni!

Mincinoșii talentați, de obicei, sunt mari egoiști. Ei știu să folosească eficient minciuna, ca instrument pentru atingerea scopului.

Trăim într-o lume, în care prea mulți și prea mult simulează.

Miliarde de oameni se declară credincioși; contribuie cu ce pot la construcția bisericilor; merg periodic la slujbele bisericești; își fac cu smerenie semnul crucii; se roagă de iertarea păcatelor și de sănătate.

Mulți dintre ei, imediat ce ies din biserică, încalcă poruncile bisericești, în special pe astea:

Să nu preacurvești.

Să nu furi.

Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui său.

Să nu poftești casa aproapelui său; … .

Inclusiv clericii încalcă.

Învățăm lucrurile rele mai ușor și mai repede, decât pe cele bune.

Am învățat să simulăm totul: simulăm munca eficientă; simulăm competența; simulăm generozitatea; simulăm inteligența; simulăm onestitatea; simulăm decența; simulăm patriotismul; simulăm cumsecădenia; simulăm omenia; chiar și dragostea o simulăm.

Vrem să părem mai buni decât suntem. Și, când apare o situație critică, simulăm că știm ce trebuie făcut și simulăm că o gestionăm.

Evident, simularea generează rezultate proaste – și atunci găsim vinovați în altă parte.

Au apărut grupuri sociale întregi, pentru care simularea e mod de viață.

De exemplu, clasa politică și presa.

Presa simulează procesul de informare.

Platformele mass-media generează un lanț continuu de mesaje, compus din subiecte, care minoritatea de la conducere își dorește să le facă prioritare pentru majoritatea condusă; din publicitate; din păreri mai mult subiective și mai puțin obiective; din conținut mai des scandalos decât util; și din multă multă propagandă.

Cum putem filtra adevărul de minciună?

Cum putem extrage importantul din mormanele de artificii, menite să ne distragă atenția?

De ce presa acceptă să transmită informație subiectivă, tendențioasă, scandaloasă și simplu falsă?

Sunt întrebări, la care merită să căutăm răspunsuri.

Politicienii simulează competență, onestitate și grijă de oameni. Cu cât politicianul e mai zgomotos, mai agresiv, mai mult atacă și insultă – cu atât e mai mincinos.

În vara anului 2018, echipa Toronto Star, a verificat cca 1,3 milioane cuvinte, rostite ori scrise public de Președintele Donald Trump, în primele 18 luni de mandat.

Jurnaliștii au depistat 1925 de afirmații false, și 68928 cuvinte, parte a declarațiilor false.

Deci, Președintele Trump în mediu făcea câte 3 declarații false pe zi!

Donald Trump e un exemplu foarte caracteristic pentru scena politică. Activitatea politică e aproape sinonim pentru dezinformare și manipulare.

Cele mai mari puteri dispun de cele mai mari resurse financiare și, tot ele, au cele mai multe interese. Elitele politice ale puterilor mari, organizează fluxuri intense de (dez)informare în toată lumea, și manipulează cu deciziile și alegerile oamenilor oriunde au interes, ori de câte ori au nevoie. Adică permanent și peste tot.

Simulând grijă față de oamenii din toate colțurile lumii, simulând intenția de a apăra drepturile tuturor oamenilor și dorința de a face funcționale legile internaționale – elitele globale se implică în treburi străine.

Puterile mari și-au asumat misiunea de procurori și judecători. Ei au grijă ca noi, cei mici, să cunoaștem exact ce și cât ei vor. Și noi, încântați, salutăm activ deciziile lor, referitoare la noi – luate fără noi.

Presa este scula politicienilor – îndeosebi a politicienilor mari și puternici, prin care ei toarnă peste noi informații cu foarte puțin sens, în schimb cu mult scop.

Mecanismul funcționează.

Acum câteva decenii, stabilitatea societății era determinată de nivelul de satisfacție a clasei medii. Azi stabilitatea societății poate fi determinată prin fluxuri de (dez)informare, susținute de algoritmi, de sociologi și psihologi. Azi noi discutăm, ne temem și sperăm exact după cum vor elitele puterilor mari. Noi nu mai gândim – simplu reacționăm. Ca bila pe masa de biliard, merge unde o împinge jucătorul talentat.

Victor Hugo a spus: “Faptele noastre ne pot ridica până la cer, și ne pot arunca în hău. Suntem copiii faptelor noastre”.

Azi omenirea, a câta oară, e pe marginea prăpastiei. Situația creată e o consecință a simulărilor.

Elitele globale au simulat parteneriate și cooperări.

Au simulat egalitate între țări și oameni: egalitate socială și economică, egalitate în fața legilor.

Au simulat grijă de oameni și de mediul înconjurător.

Au simulat respect reciproc, au simulat dialog deschis și au simulat intenția de a găsi compromis. De fapt, permanent s-au amăgit unii pe alții și au încercat să își zdruncine stabilitatea unul altuia. Au mizat pe putere și arme mai mult, decât pe dialog și compromis.

Simulările lor au adus lumea într-un punct critic, în care se cerea gândire critică și recunoașterea greșelilor.

Dar, deprinderea de a simula și de a minți egoist a determinat elitele să simuleze mai departe.

Azi ei simulează convingerea colectivă, că unica soluție e ceea ce se petrece. “Adevărul” lor e mai important decât viețile oamenilor, decât localități distruse, decât economia globală răsturnată, decât creșterea numărului săracilor și celor care suferă de foame.

Din nou, oamenii mânați de elitele egoiste au distrus o construcție veche, fără să știe când, cum și cu cine vor construi alta nouă.

Evenimentele de azi sunt consecință la mai multe decizii și acțiuni din trecut. Dar, elitele nu au învățat lecțiile – nici puterile mari, nici cei mici și neînsemnați.

Am intrat într-o furtună adevărată, care va dura decenii. Nu va fi simplu de recâștigat încrederea reciprocă și de construit un echilibru global. Se acumulează prea multă ură reciprocă și prea multe pretenții reciproce.

Transformările vor fi dureroase și pierderile vor fi mari – din toate părțile. Nici un domeniu al vieții social-economice nu va rămâne neafectat.

În spatele zgomotului informațional sunt ascunse realități grave. Nu este un conflict militar sau economic.

De fapt, elitele globale au anulat valorile fundamentale, pe care s-au bazat relațiile între oameni și între sistemele politice și financiare:

1. omul e nevinovat până vina lui nu e dovedită – acest principiu și-a pierdut forța și a pornit un val puternic de acuzații și etichetări publice;

2. proprietatea privată e inviolabilă – chiar și în țările cu democrații avansate nu mai este așa;

3. informația publică trebuie să fie verificată și adevărată – trăim într-o lume dominată de fake-news și propagandă, care manipulează intens opinia comunităților și le formează atitudinea dorită față de oameni, acțiuni și decizii.

Cel mai grav e, că elitele globale nu au soluții și planuri. Ei tot mai mult sunt conduși de emoții, și tot mai puțin calculează urmările deciziilor lor egoiste.

Urmările deciziilor luate de ei lovesc tot mai greu în bunăstarea și securitatea oamenilor, și în economie. Și politicienii folosesc intens presa pentru a se acuza reciproc. Însă, aruncarea culpei de pe un cap bolnav peste altul nu întoarce viețile pierdute, nu reconstruiește orașele distruse, și nu servește creșterii nivelului de încredere reciprocă – atât de necesar pentru repornirea cooperării.

Elitele jonglează cu termenii adevăr, dreptate, demnitate, patriotism – și ajung la așa construcții caraghioase precum “lupta pentru pace”. Războiul nu poate fi pentru pace. Războiul e pentru cucerire, dominare, pentru demonstrarea puterii și superiorității, pentru impunerea voinței și subordonare, pentru îmbogățire. Numai nu pentru pace.

Pacea nu poate fi rezultatul războiului. Pacea e rezultatul înțelegerii, a dialogului și a compromisului.

Situațiile critice între țări totdeauna au fost generate de minoritățile de la conducere – numite elite. Elitele permanent și-au depășit mandatul și au uzurpat puterea. Elitele au urmat ambițiile personale, și nu prioritățile societăților.

Simulând grijă, cumsecădenie, bunăvoință, modestie, onestitate, omenie – și folosind intens tehnicile de dezinformare și manipulare, au reușit să amăgească popoarele și să le atragă în conflictele lor. Conflicte egoiste, alimentate de ambiții personale și de grup, costul cărora totdeauna l-au plătit popoarele.

Situațiile critice nu pot fi soluționate prin simulări. E nevoie de gândire critică, matematică, care calculează urmările deciziilor și pune viața și bunăstarea oamenilor mai sus de ambițiile și competițiile elitelor politice.

Vitalie Dragancea

 

Notă: Opinia autorului nu neapărat coincide cu opinia redacției.

Sondaj

  • Credeți că sunt necesare remanieri în Guvern?

    View Results

    Loading ... Loading ...