[ X ]
Important29 Mai 2022 08:00

TOP-5 miniștri care au „cules” cele mai multe cereri de plecare din funcție

În ultima vreme se tot vorbește despre remanieri guvernamentale, cert e că unii miniștri au primit cereri de a-și prezenta demisia încă practic de la începutul mandatului. Și chiar în aceste zile se aud în spațiul public solicitări în acest sens, așa că, TRIBUNA a analizat cele aproximativ zece luni de mandat și a elaborat un clasament convențional al miniștrilor care au „cules” de-a lungul timpului cele mai multe cereri de a pleca din funcție.

1.Andrei Spînu

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, e ministrul numele căruia cel mai mult a apărut lângă termenul „demisie”, încă din toamna 2021, când a fost negociat contractul cu „Gazprom” privind livrarea gazelor naturale în Republica Moldova, și s-a revenit la acest subiect de fiecare dată când s-a majorat prețul la gaz, dar și-n contextul altor evenimente și contracte. Demisia lui Spînu a fost cerută și-n Parlament, în conferințe, dar și declarații de partidele parlamentare de opoziție, precum și de partidele pro-europene extraparlamentare, precum Platforma DA și „Pro Moldova”. La un moment dat, ministrul fiind întrebat, a spus că n-are motive să demisioneze și e cu inima împăcată în privința faptelor sale.

2.Sergiu Gaibu

Numele ministrului Economiei, Sergiu Gaibu, se aude cel mai des în aceste zile, când vine vorba de remanieri guvernamentale. Demisia acestuia a fost cerută de mai multe ori de reprezentanții opoziției parlamentare și extraparlamentare, în contextul inflației mari, precum și a creșterii exagerate a prețurilor. Mai nou, în această săptămână fruntași ai Platformei DA au spus că ministrul ar fi tăinuit informații despre faptul că a fost vizat într-un dosar penal în trecut, iar acesta, potrivit lor, e tot un motiv pentru a demisiona sau a fi demis.

3.Iuliana Cantaragiu

Nici Iuliana Cantaragiu, ministru al Mediului, n-a scăpat de apelurile de a-și da demisia sau de a fi eliberată din funcție. Partidul Verde Ecologist, Partidul „ȘOR”, Platforma Demnitate și Adevăr au cerut, în repetate rânduri, demisia ministrului, atât în contextul în care „a promovat o lege ce permite incinerarea cauciucurilor pe teritoriul țării noastre”, precum și că  „a permis ilegal transportarea metalelor uzate la întreprinderea din Rîbnița”.

4.Ala Nemerenco

Ala Nemerenco, ministrul Sănătății, a „scăpat” de cererile publice de a pleca din funcție, odată cu venirea sezonului cald, or, a scăzut numărul celor infectați cu COVID și au fost scoase restricțiile, astfel că activitatea Ministerului Sănătății acum nu mai e în prim-plan. În lunile de iarnăm însă, demisia Alei Nemerenco a fost cerută foarte des de Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, Alianța pentru Unirea Românilor, Partidul „ȘOR” – pentru că „a gestionat prost pandemia”, dar și că a promovat unele decizii/restricții controversate.

5.Nicu Popescu 

Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, este unul dintre cei mai apreciați membri ai Guvernului actual, însă, a avut și el unele solicitări de demisie. În noiembrie 2021, într-un interviu la Moscova, a declarat că „majoritatea populației nu-și dorește unirea cu România”, iar, drept reacție, Partidul Unității Naționale, Alianța pentru Unirea Românilor, Partidul Liberal, au criticat poziția oficialului și au cerut demisia sau revocarea lui.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...