[ X ]
Important18 Mai 2022 17:04

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare a discutat cu Reprezentantul special al Ucrainei pentru reglementarea transnistreană

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian a desfășurat, astăzi, o conversație video cu Reprezentantul special al Ucrainei pentru reglementarea transnistreană, Yuri Klimenko, informează TRIBUNA.

Oficialii au efectuat un schimb de informații și de opinii pe un spectru larg de aspecte ce vizează problematica transnistreană, dinamica procesului de negocieri, perspectivele de promovare a acestora, fiind reconfirmat sprijinul ferm din partea Ucrainei pentru reglementarea conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în limitele hotarelor ei internațional recunoscute.

La fel s-a abordat situația regională complexă în contextul vulnerabilităților și riscurilor de securitate generate de războiul din Ucraina, au fost evidențiate îngrijorările existente, necesitatea prevenirii măsurilor destabilizatoare și restabilirii atmosferei de pace și de securitate, fiind evocată indispensabilitatea coordonării în regim constant și util a măsurilor de interes comun, inclusiv cu antrenarea suportului partenerilor internaționali relevanți.

Oficialii au exprimat disponibilitatea menținerii unei comunicări permanente și promovării unui dialog productiv pe diverse aspecte prioritare și de interes mutual.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...