[ X ]
[ X ]
Important12 Ianuarie 2021 06:00

Ex-ministrul Tudor Ulianovschi, despre revenirea sa în politică: Mulți mi-au sugerat să inițiem o nouă mișcare…

Diplomatul Tudor Ulianovschi, ex-ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, fost Ambasador, a declarat că ar dori să revină în politică „alături de o echipă tânără, nepătată, integră și profesionistă”, informează TRIBUNA.

„Foarte mulți membri din diasporă m-au contactat, inclusiv diplomați străini, cu o bună parte chiar ne-am și întâlnit de câteva ori în vara anului 2019 și mulți îmi sugerau să inițiem o nouă mișcare politică care să obțină o adevărată credibilitate în țară, dar eu am renunțat la această idee. Deocamdată. Dar nu neg faptul că mai târziu voi reveni la ea”, a menționat Ulianovschi, în cadrul unui interviu oferit revistei VIP Magazin.

Totodată, el a spus ce nu ar trebui să-și ierte un politician, subliniind aici că e vorba de pierderea încrederii poporului în propria persoană, din punct de vedere al integrității, corectitudinii și maturității politice de care dă dovadă în exercitarea portofoliului său. „Anume din acest considerent, întotdeauna am rămas integru în oricare activitate a mea, inclusiv în relațiile cu partenerii, colegii și prietenii. Desigur că integritatea, corectitudinea și profesionalismul la justa lor valoare nu sunt întotdeauna apreciate la noi în societate și foarte puțini din cei care gândesc, votează după aceste clivaje”, a precizat diplomatul.

Fostul ministru și-a exprimat speranța că „în viitorul apropiat axioma marelui filozof grec Platon să nu mai fie valabilă pentru Republica Moldova, după trei decenii, unde am resimțit cu toții că, „Acei care sunt prea deștepți pentru a se angaja în politică sunt pedepsiți prin a fi guvernați de către cei slabi și incompetenți””.

Cristina Jicol

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...