Prim-ministrul Ion Chicu a participat la deschiderea oficială a forumului „Moldova Business Week 2020”, eveniment ajuns la cea de-a șaptea ediție, organizat în format digital, la Chișinău, de către Agenția de Investiții, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.
Premierul a vorbit despre obiectivele și prioritățile Guvernului Republicii Moldova, orientate spre crearea unei economii durabile și incluzive, care să ofere oportunități tuturor. El a reiterat deschiderea Guvernului pentru dezvoltarea parteneriatelor de afaceri în diverse sectoare strategice ale economiei țării noastre.
„Moldova, aflată între est și vest, e un loc în care puteți privi cu încredere. Noi avem poziții foarte bune din punct de vedere a stabilității macro-economice, în pofida tuturor impresiilor lăsate de politicieni. Avem un sistem bancar stabil, fără șocuri valutare și fără probleme cu datoria de stat sau sistemul bugetar. În condițiile actuale, acesta este un indicator și un criteriu solid pentru investitori, atunci când își aleg o destinație”, a declarat Chicu.
Urmărind obiectivul de creștere economică durabilă, Guvernul investește substanțial în infrastructură, aceasta fiind imperativă pentru atragerea investitorilor. Cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, au fost lansate proiecte naționale, cu zeci de șantiere de construcție și reconstrucție a drumurilor naționale, regionale și locale, care sunt implementate în mare măsură. Un alt avantaj reprezintă programul ambițios de industrializare a țării, fiind lansat în acest an proiectul-pilot de dezvoltare a 18 platforme industriale multifuncționale în diverse raioane. De asemenea, investitorii care aleg să-și dezvolte afaceri în Republica Moldova pot beneficia de condițiile atractive și facilitățile fiscale oferite de cele 7 Zone Economice Libere și 10 Parcuri Industriale.
Totodată, Ion Chicu a vorbit și despre procesul de digitalizare a economiei și a dezvoltării sectorului IT, care se bucură de succes în ultimii ani și rămâne una dintre prioritățile Guvernului. Datorită politicilor de suport, cifra de export a serviciilor IT a înregistrat o creștere constantă de cca 40% – 50% în ultimii 3 ani.
„Republica Moldova are toate premisele ca sectorul acesta să capete o amploare și mai mare. Avem modelul IT Park, recunoscut pe plan mondial ca unul din cele mai reușite modele de susținere a unei activități economice. Avem peste 10 mii de tineri angajați, cu un salariu mediu de 30 de mii lei lunar. Este un exemplu bun și e clar că digitalizarea este o direcție care în Republica Moldova poate avea succes”, a mai spus Premierul.
Prim-ministrul a mai precizat că măsurile de politică fiscală și vamală pentru 2021 sunt orientate către o legislație favorabilă dezvoltării economice a țării.
Cristina Gurez







