[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important29 Octombrie 2020 15:45

Violeta Ivanov promite locuințe accesibile pentru tineri după modelul programului de la Orhei: 500 de lei, fără dobândă, rata lunară

Candidata Partidului „ȘOR” la funcția de președinte al țării, Violeta Ivanov consideră că susținerea tinerelor familii trebuie să devină una dintre politicile prioritare ale statului, informează TRIBUNA. 

Potrivit ei, asta ar duce la diminuarea exodului oamenilor care a luat în ultimii ani proporții amenințătoare.

Violeta Ivanov susține că experiența orașului Orhei, unde echipa lui Ilan Șor a implementat cu succes mai multe programe sociale, inclusiv destinate tinerilor familii, trebuie extinsă la nivel național.

„Este vorba, întâi de toate, de oferirea locuințelor tinerilor specialiști și acordarea unor credite foarte avantajoase la cumpătarea locuințelor – cei care le accesează achită lunar doar 500 de lei timp de 35 de ani. Asemenea blocuri cu locuințe pentru tineri au fost construite la Orhei, iar zeci de familii, în special angajații din sfera bugetară, au devenit beneficiari ai acestui program”, a scrie Violeta Ivanov pe pagina sa de Facebook.

Bunele practici de la Orhei se conțin în programul prezidențial „Moldova-2024” al Violetei Ivanov. Ea consideră că obiectivele propuse sunt realizabile și la nivel național.

„Această experiență pozitivă de la Orhei a fost inclusă și în programul meu electoral „Moldova-2024” și e parte a planului echipei noastre, care conține mai multe măsuri de susținere a tinerelor familii”, a remarcat candidata.

Amintim că partea socială a programului prezidențial „Moldova-2024” al Violetei Ivanov conține mai multe soluții la redresarea situației tinerilor, păturilor social-vulnerabile și pensionarilor. Violeta Ivanov este convinsă că, puse în aplicare, măsurile ar îmbunătăți situația în patru ani, așa cum s-a reușit performanța la Orhei, unde echipa lui Ilan Șor a desfășurat mai multe reforme într-un termen-record.

Cristina Pendea 

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...