Deputatul Dinu Plîngău afirmă că a ajuns la momentul în care îi este rușine să spună că este deputat, făcând acest lucru „în șoaptă sau din necesitate”, informează TRIBUNA.
„Lucrurile se îndreaptă când spun că sunt de la Platforma DA. Dar, inițial, cum să nu-ți fie rușine când unii „colegi” trec de 10 ori dintr-un partid în altul, mănâncă borș sau fumează în timpul ședinței și, culmea, inaugurează WC-uri cu panglici roșii. Îmi e și mai rușine când întruchiparea vie a anilor ’90 ne dă lecții de moralitate. Ei nu sunt soluția, ei sunt cauza degradării morale a acestei societăți. Sunt obișnuit cu psihozele electorale, cu atacurile sub centură, cu minciunile, manipulările celorlalți, dar și cu un mod irațional de a-ți susține candidatul sau partidul. Oameni buni, există viață și după alegeri și nicio funcție în statul ăsta nu-i mai presus decât calitatea de a rămâne OM. Azi ești deputat, mâine nu, e valabil pentru toți. Mergând prin satele Moldovei, mă întreb de fiecare dată: „Ce să-i spui omului care merge în căruță și a auzit toate mesajele și promisiunile din lumea asta timp de 30 de ani cât s-a plimbat cu acea căruță? Cum s-a schimbat viața lui?” Rămâneți oameni și când mergeți cu pliante și ziare prin localități, încercați să vă pătrundeți de ceea ce spun cetățenii, nu doar de mesajul vostru sau cel de pe Facebook”, a scris Plîngău, pe o rețea de socializare.
Maria Chiper







