Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și-a expus poziția vizavi de alegerile prezidențiale, anunțate pentru 1 noiembrie curent, informează TRIBUNA.
„Poziția mea principială este că alegerile prezidențiale trebuie să aibă loc pe data de 1 noiembrie. Punct. Aceasta va fi și poziția partidului care mă va susține și noi nu vom cere amânarea alegerilor”, a spus Dodon, în cadrul ediției speciale „Președintele răspunde”.
Potrivit lui, perioada electorală începe la finalul lunii august, început de septembrie.
„În termeni exacți – în perioada 1-11 septembrie noi vom știe exact cine-s candidații. Acești candidați trebuie să meargă la CEC și să depună actele pentru înregistrarea grupului de inițiativă. Mai departe trebuie să colecteze de la 15 mii la 25 mii semnături și să meargă să se înregistreze nu mai târziu de 1 octombrie. De la 1 octombrie începe bătălia electorală între candidați”, a mai spus el.
Igor Dodon a menționat că, peste o săptămână, își prezenta raportul de activitate pentru acești 3 ani și jumătate de mandat. „Îl vom difuza masiv. Va fi o conferință de presă și vom merge exact pe punctele care au fost și în platforma electorală 4 ani în urmă. Vom spune clar ce am reușit să facem, ce este în lucru, ce nu și de ce nu. După ce fac raportul, în perioada imediată, vă spun exact – particip sau nu”, a conchis Dodon.
Andriana Cheptine







