Cald – afară, „cald” – și pe arena politică, unii actori politici fiind destul de activi în luna iulie. În context, TRIBUNA a realizat clasamentul convențional tradițional – 10 cei mai activi actori politici ai lunii.
Astfel, pe primul loc este Președintele Igor Dodon. „Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon rămâne lider la capitolul activism. Șeful statului a avut în această lună 47 de evenimente și acțiuni publice, cu cinci mai multe decât luna trecută, ceea ce reprezintă o medie de aproximativ un eveniment și jumătate pe zi”, scrie sursa citată.
Pe locul doi s-a clasat Premierul Ion Chicu. „Dacă luna trecută și-a păstrat poziția a doua în clasament, însă scăzuse din turații la capitolul activism, atunci în această lună Premierul Ion Chicu și-a „revenit”. Premierul a avut 41 de evenimente și acțiuni publice, dublu față de luna trecută, ceea ce înseamnă, în medie, un eveniment și jumătate pe zi”, se spune în material.
Iar, pe locul trei este Platforma „Demnitate şi Adevăr”. „De câteva luni, Platforma „Demnitate și Adevăr” nu scade nici la poziție în clasament și nici la activism, ba din contra- pe lună ce trece e tot mai activă. Astfel, în iulie, partidul a avut 29 de evenimente și acțiuni publice, ceea ce reprezintă aproximativ câte un eveniment la o zi și jumătate”, mai scrie sursa citată.
Notă: Varianta integrală a clasamentului o puteți citi AICI.
Cristina Pendea







