Luna aprilie a fost marcată de noul virus – COVID-19, totuși unii actorii politici nu au renunțat la activitățile publice. În context, TRIBUNA a realizat un clasament convențional tradițional – 10 cei mai activi actori politici ai lunii.
Prima poziție este deținută de Președintele Igor Dodon. „Și-a păstrat poziția la capitolul activism, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și în această lună. Astfel, în aprilie, șeful statului a avut 46 de evenimente şi acţiuni publice, ceea ce reprezintă o medie de aproximativ un eveniment și jumătate pe zi”, scrie sursa citată.
Pe locul doi s-a situat Premierul Ion Chicu. „Cu doar un eveniment/o acțiune publică mai puțin decât șeful statului a avut Premierul Ion Chicu, astfel păstrându-și poziția a doua în clasament la capitolul activism. Premierul a avut 45 de evenimente și acțiuni publice, ceea ce înseamnă, în medie, un eveniment și jumătate pe zi”, se spune în material.
„Bronzul” i-a revenit Platformei „Demnitate şi Adevăr”. „Aceeași poziție și-a păstrat-o, ca și luna trecută, Platforma „Demnitate şi Adevăr”. Însă, de această dată numărul de evenimente și acțiuni publice a crescut. Astfel, formațiunea în luna aprilie a avut 22 de evenimente și acțiuni publice, ceea ce reprezintă aproximativ câte un eveniment la o zi și jumătate”, mai scrie sursa citată.
Notă: Varianta integrală a clasamentului o puteți citi AICI.
Andriana Cheptine







