[ X ]
[ X ]
[ X ]
Exclusiv3 August 2020 07:00

Politiciană, mama căreia l-a învățat pe Spiridon Vangheli: Generația din care fac parte este una a culturalizării prin carte fizică

Portalul TRIBUNA continuă proiectul „Lecturi pe timp de pandemie”. De această dată, vă propunem să cunoașteți preferințele în materie de carte ale fostei președinte a Partidului Național Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco, actualmente membru al Consiliului Politic.

Astfel, Vitalia Pavlicenco a spus că, generația din care face parte este una a culturalizării prin carte fizică, nu digitală, fenomen ce are loc, încă parțial, astăzi, dar spre care avansăm rapid.

„Am mers la școală la 6 ani, provenind dintr-o familie de învățători – și bunicul matern (a predat în clasele primare), și părinții au muncit la școală. Și bunicii paterni aveau școală, bunicul era agricultor cu studii. Mama a predat, la început, în clasele primare, avea studii obținute la Iași, revenită în 1940 dincoace de Prut și devenind directoare a școlii din comuna Grinăuți, județul Bălți. Ea l-a învățat și pe Spiridon Vangheli. Apoi a predat limba maternă, continuându-și, împreună cu tata, studiile la ”Institutul învățătoresc” din Bălți. Tata a predat matematica și istoria. Am făcut această introducere pentru a spune că, în casa noastră, a existat chiar un cult al cărții.

Când era să merg la școală, în clasa întâi, eu deja citeam, de la 4 ani, și citisem toate cărțile găsite în biblioteca din sat. Am fost mereu eminentă, am terminat medaliată și am mers la Facultatea de Limbi Străine (Franceza), absolvită cu specialitatea de ”Filolog. Profesoară de limba franceză”. Am lucrat mulți ani la Editura ”Știința” a AȘM, la Agențiile oficiale de știri până și după Independență, unde, mai întâi, am redactat multe manuscrise (la aceeași editură lucra și regretata Lidia Istrati), în paralel pregătindu-mi teza de doctor în filologie, pe care am susținut-o în anul 1987. Colaboram și la pregătirea pentru tipar, în două limbi, a documentelor oficiale ale sesiunilor  legislativelor din acea perioadă. Totodată, am editat, împreună cu regretatul lingvist, publicist și om de cultură Vlad POHILĂ, – cu numai două zile înainte de adoptarea Legilor privind trecerea limbii ”moldovenești” la grafia latină și atribuirea acesteia a statutului de limbă de stat – a primei broșuri instructive ”Să citim și să scriem cu litere latine”, dedicate mamelor noastre, care ne-au învățat buchiile latine, românești.

Însă, referindu-mă la ideea de ”generație”, trebuie să spunem – rememorând pentru cei de-o seamă cu noi, dar și pentru cei mai tineri, că în perioada sovietică fenomenul ”carte” a fost unul ”interesant”. Astfel, noi trebuia să facem eforturi ca să obținem cărți în limba română, pe care le citeam pe ascuns, fiind aduse de prieteni de la Cernăuți, Odesa și Moscova. De asemenea, ne înscriam și așteptam să ne vină ”rândul” să cumpărăm cărți în limba rusă, care reprezentau literatura rusă clasică și literatura universală. Soțul meu este doctor habilitat, profesor, autor de cărți în domeniu, având acasă, în special, el, un birou de lucru care, acum, va fi și mai solicitat cu trecerea învățământului pe on-line. În biroul său mi-a oferit și mie un compartiment de polițe pentru cărțile mele. Acum patru ani – având în vedere și vârsta noastră ”sugestivă”, am făcut o revizuire serioasă a cărților, din două motive: 1. Am triat și am oferit cărțile – la care cu greu am renunțat – celui care a sunat primul când am anunțat faptul că vreau să le ofer vreunei biblioteci. A venit cu mașina un învățător din nordul republicii. 2. Facem loc și cărților nepoțelelor noastre, născute nemțoaice, care ne oferă o poveste frumoasă de viață de bunici, frecventând instituțiile de învățământ de la Chișinău, Asta pentru că, soțul meu, Sergiu Pavlicenco, văzând alte cazuri, a zis că el vrea să le facem „româncuțe”. Și ele au început, ca și mama lor, Beatriz, violonistă în Germania, să citească de la 4 ani, iar în această vară, avem bucuria nemărginită să ne vedem gemenele Daniela-Beatrice și Elisabeth-Bearice ca eleve în clasa întâi la Liceul republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău, unde învață, cu eminență, trecând în clasa a patra deja, surioara lor mai mare, Christiana-Beatrice, violonistă și ea ca mama, având deja 13 premii la pian și vioară, obținute în R.Moldova, România și Germania. Avem niște fotografii nostime cum ordonăm, împreună cu soțul, cărțile fetițelor. Iar legat de cărțile mele, mai personale, așa cum le numește soțul, ele țin de politică, de diplomație și politică externă, dar și de subiecte privind domenile mai neinvestigate și mai necunoscute ale vieții, de misticism, de suflet. Avem multe cărți cu diferite cântece – populare, romanțe, în special, – iar nepoțelele noastre au frecventat toate studioul ”Iedera”, care a fost sub egida surorilor Osoianu, apoi a profesoarei și interpretei Anișoara Magaliuc, ele au cântat și dansat în ansamblul ”Picături Muzicale”, existând o mulțime de videouri oficial înregistrate pe youtube.

Aș adăuga ceea ce am spus în spațiul public legat de trista veste a trecerii în neființă a lui Vlad Pohilă – în tinerețe, soțul și cu mine aveam ”vinerile noastre”, unde veneau, în fiece vineri, pe strada Armenească, unde locuiam, prieteni ziariști, pictori, actori, interpreți și unde ne aduceam cărți, discuri – toate promovând literatura, cultura românească, discuțiile fiind într-un spirit de frondă în raport cu regimul comunist. Eu fiind studentă la Facultatea de Limbi străine, am citit multe cărți conform programei de studiu, îmi începeam cu niște prietene și tot cu ele ne încheiam zilele la Biblioteca Națională. Iar ceea ce nu era în programa de studiu, de exemplu, literatura clasică rusă, am citit-o conform unei liste făcute de soțul meu, care le studiase la Moscova, unde a fost trimis și pentru că învăța bine la USM, la secția de Limbă Spaniolă, de unde a revenit și a început prima oară să predea literatura universală în limba română (atunci ”încă moldovenească”). De asemenea, iarăși, în raport cu viața cărții noastre, am tradus, redactat și recenzat multe manuscrise, traduceri și cărți, ambii, ajutându-ne reciproc – de istorie, dicționar politic, manual de statistică; în spaniolă au fost traduse ”Poveștile lui Moș Trifan  Baltă”, ”Legende moldovenești”, ”Snoave despre Tândală și Păcală”, ”Povestea lui Harap Alb”, de Ion Creangă, multe alte manuscrise, mai ales în perioada trecerii la grafia latină, când a fost o pauză în viteza asigurării planurilor editoriale. Aveam și o mașină de tipărit cu grafie latină cumpărată în Lituania, unde am fost, într-o vară, cu niște prieteni la o fostă colegă lituaniană de la Universitate, dar și mi-a transformat cineva o mașină de scris cu grafie rusă în grafie latină. A fost, totodată, mai ușor când s-a trecut la calculatoare”, a povestit Pavlicenco.

Referindu-se la ce, cât a reușit să citească încă de la instalarea stării de urgență și până acum, fosta lideră a PNL a spus că, două zile înainte de instituirea stării de urgență a plecat cu fiica și nepoțelele în Germania, pentru controlul medical anual obligatoriu.

„Dar, în loc să stăm o săptămână, am stat o săptămână și două luni. Am redevenit învățătoare de clasele primare, ca bunicul matern și mama mea. Pentru că a început on-line-ul și fiica preda vioara, eu mă ocupam de nepoțele. Era cu noi o nepoată de soră a mea cu fetița ei și aveam, astfel, patru copii de îndrumat și organizat. Spre deosebire, poate, de alții, noi am valorificat extrem de util această perioadă de autoizolare, în general, pentru că fetița Christiana, din clasa a treia, era extrem de ocupată – cu obiectele generale – română, matematică, științele naturii, engleză, dar și disciplinele specifice de solfegiu, pian, vioară. Cele mici au urmat on-line-urile de la două grădinițe, pentru că educatorii ne dădeau zilnic sarcini și am venit cu trei mape enorme, noi continuând, astfel, cu succes, pregătirea specială intensă pentru admiterea gemenelor în clasa întâi, începută la 1 ianuarie. A fost o perioadă extrem de acaparatoare sub aspectul timpului, dar și pentru că noi plecasem, cică, pe o săptămână, nu am luat manualele elevei, au rămas acasă cărțile gemenelor, am luat doar Albinuța și modele de scris, de aceea am descărcat manuale trimise de metodistele de la grădiniță. Acum nepoțelele mici scriu dicteuri la limba română, dicteuri cu note muzicale la solfegiu, cântă la pian (toate trei) și la vioară – două. Au susținut toate cele trei Betty examene serioase de admitere la liceul de muzică și au devenit toate trei eleve în clasa întâi. Astfel, ceea ce ține de cărțile citite de mine (biblioteca rămânând acasă), acestea au fost înlocuite cu emisiunile ascultate la cască noaptea, după ce se linișteau copiii, mai ales că perioada de izolare planetară a trezit un mare interes pentru televiziuni și autorii de documentare regăsite pe youtube”, a spus ea.

Vitalia Pavlicenco a menționat că, nu ar putea spune că ceva nu îi place să citească.

„Am citit foarte mult toată viața. Am și acum acasă – soțul s-a arătat foarte surprins și a folosit parțial în lecțiile sale pentru studenți – caiete mari cu fragmente, citate din cărțile de literatură universală, din diferite epoci. Mî gândesc acum și cui vor mai trebui ele în epoca digitalizări – și a literaturii… Pur și simplu, la vârsta noastră, trecută de cifra ”de risc” de 65 de ani, mai trebuie să ne remediem vederea, dar azi chiar nu mai înțeleg dacă funcționează unitățile medicale. Dar – așa cum spuneam  – din anul 2013 o creștem pe Christiana-Beatrice, iar din 2016 creștem deja trei fetițe, pentru că gemenele ne-au fost aduse în toamna anului 2016, la numai 1,7 ani. Și asta ne-a acaparat. Deși eu mai activez în politică, iar soțul are cursuri la USM. De aceea, acum citim noaptea și în mașină. Cărțile de pe polițele noastre ne mai așteaptă, pentru că acum citim pe apucate mai mult pe Internet, în special noutăți generale, politice și informații despre – simplu! – cum să facem ca să trăim cât mai mult, ca să putem și ajuta cât mai mult în formarea fetițelor. Dar le citim fetițelor din scriitorii noștri naționali, astfel, avem un video cu o discuție despre care europarlmentara Maria Grapini spunea și în Parlamentul european despre copii de la Chișinău (e vorba de gemenele noastre), care, la 2 ani și jumătate, discutau despre versurile lui Eminescu și Alecsandri. Mama mea cânta ”Somnoroase păsărele” și ”Seara pe deal”, asta bine îmi amintesc”, a spus Pavlicenco.

Politiciana a afirmat că are o prietenă care vinde cărți. „Așa “mai deosebite”. Când trec pe la ea, mereu cumpăr o carte. Mai puțin împrumutăm noi de la cineva, mai curând ne sună cineva și ne solicită, nouă. De exemplu, Manualul de literatură universală al soțului mi l-au solicitat mie tineri care mă cunosc. Și le făceam cadou. Acasă avem o bibliotecă foarte mare. Iată pozele – așa pentru o impresie. Cred că încă avem câteva mii de cărți”, a punctat ea.

Referindu-se la cartea care l-a impresionat cel mai mult dintre toate cele pe care le-a citit de-a lungul anilor, politiciana a afirmat că a reprodus pe blogul său mai multe fragmente, citate din ”Arta conversației” de Ileana Vulpescu.

„Pot da aici niște linkuri extraordinare. Dar iată doar un citat: ”Sigur că eu sunt înapoiată și sunt naționalistă – nu știu de ce naționalismul este taxat atât de rău de parcă ar fi sifilis sau blenoragie, când, în definitiv, nu este decât atașamentul față de țara ta și de poporul tău, fără sa disprețuiești pe nimeni altcineva. De ce să se confunde naționalismul cu xenofobia? Nu au nicio legătură!” http://www.pavlicenco.md/2016/03/20/ileana-vulpescu-nu-stiu-de-ce-nationalismul-este-taxat-de-parca-ar-fi-sifilis-sau-blenoragie-cand-este-atasamentul-fata-de-tara-si-poporul-tau/ –  http://www.pavlicenco.md/2012/06/11/ileana-vulpescu-despre-blestemul-romanilor/ – http://www.pavlicenco.md/2010/04/11/si-azi-la-mormintul-mamei-si-din-arta-conversatiei-de-ileana-vulpescu/ – http://www.pavlicenco.md/2016/05/07/viata-mea-a-fost-plina-de-absenta-tatalui-si-mama-a-plecat-devreme/ Numai titlurile acestor linkuri arată cine este această scriitoare, licențiată în litere, a lucrat lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea Dicționarului limbii române și a Dicționarului explicativ al limbii române. Cel mai cunoscut roman al său este Arta conversației, care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989 în România. M-a copleșit această carte, de o profundă gândire și abordare existențială, axat pe realitatea națională, mai ales că m-am regăsit, prin soarta mea, care nu l-am cunoscut pe tatăl meu, fiind asasinat cu patru luni înainte de a veni eu pe lume. Spusele ei despre atitudinea românilor față de mormintele părinților, ale rudelor (în exact ultimele trei săptămâni am fost și noi acum pe la mormintele celor ce ne-au dat viață, mie și soțului meu), față de valorile naționale, față de suferințele românilor, despre raportul valorile naționale/valorile europene ș.a. sunt ca un reper moral. De acolo mi-am adoptat sloganul meu-oximoră, personal, dureros ”Viața mea a fost plină de absența tatălui”, fapt ce m-a marcat și așa voi rămâne. Plus că și mama a plecat devreme… Știu ce viață grea am avut, deoarece și soțul a rămas fără tată când era în doar clasa a șasea și cinci frați mai mici. Și a trebuit să lupt, inclusiv în justiție, împotriva multor nedreptăți și răutăți…”, a spus Pavlicenco.

Cât despre cartea preferată, Vitalia Pavlicenco a spus: „Da, ar fi aceasta, ”Arta Conversației”, dar și ”Cel mai iubit dintre pământeni”, de Marin Preda, citită în două nopți în perioada sovietică, adusă de Vlad Pohilă, apoi ”Jurnalul fericirii” de Nicolae Steindhart, care, de la simpla mărturie, în acest ”nu doar jurnal”, trece la teme monumentale, iar această mişcare – cum spunea cineva atent -, ce pare, în primul moment, a bulversa, are tocmai rolul opus – de a menţine vie şi lucrătoare aplecarea cititorului asupra cărţii, asupra bogăţiei materialului. Tot Nicolae Steindhart spunea ceea ce m-a ghidat în politică drept un alt reper moral, când, parcă, nu ai putea vorbi de moralitate aici, cum zic unii: ”În politică, nu trebuie întotdeauna să câștigi, ci să îți menții convingerile, pozițiile, să încerci să ai dreptate și să demonstrezi mereu acest lucru”.Oare azi, după ce noi, unioniștii național-liberali, atât de greu am început cu promovarea deschisă a obiectivului Unirii, nu vedem cum atâția ne urmează exact pentru că am fost tenace și consecvenți – spun de PNL.md – în a promova convingerile unioniste?”.

Vitalia Pavlicenco a dezvăluit că a mai fost întrebată dacă ar vrea să scrie o carte. „Am două răspunsuri: Din 2008 am scris atâta pe blogul meu www.pavlicenco.md, încât nu pot spune că ar fi o carte mai influentă dacă aș trece unele articole în ea de pe blog. Tot aici am un răspuns gen – nu cred că pot eu să scriu o carte mai bună decât alții. Dar e o glumă, pentru că oricine are ceva a spune ce e pur special și personal, deoarece experiența umană se constituie din totalul trăirilor și experiențe personale, specifice”, a specificat ea. 

Cartea pe care o are acum pe noptieră/în geantă, Vitalia Pavlicenco a răspuns: „O să fie puțin amuzant, dar este o carte de teste intelectuale și de logică pentru copii, pe care am cumpărat-o de la prietena mea, de care vă vorbeam, – o vorbitoare foarte cultă de limba bulgară, unionistă și membră a PNL.md. Noi avem niște nepoțele foarte scumpe nouă și investim în ele. Mai mult – avem o frustrare continuă că, parcă, nu facem totul ce ar trebui pentru ele, deși cei din jur, care ne cunosc și vin în contact cu noi spun cuvinte extraordinare despre efortul nostru de a crește aceste fetițe în spiritul atașamentului față de valorile naționale. Între altele, ca fapt divers – Christiana, fetița mai mare, frecventează două școli, adică și pe cea germană, luându-și în spate rucsăcelul cu manual germane și mergând la școala din arondisment, de îndată ce ajunge acasă, în Germania. Toate trei vorbesc și limba germană, au și cetățenia română. Vor foarte mult să mergem în România, dar cu cele mici încă nu am fost, cu aceste vremuri incerte. Apropo, la examenul de admitere pentru clasa întâi, gemenele au recitat 50 de strofe din ”Luceafărul” de Mihai Eminescu”.

Întrebată dacă alege carte electronică sau clasică, politiciana a spus: „Ce voi spune eu nu contează, cred. Noi încă suntem adepții cărții tradiționale, clasice, ca un bun palpabil, pentru că această carte ne-a legitimat ca ființă umană și socială. Dar nu ne putem opune evoluției. Pentru că nimeni nu poate nega o comoditate evidentă legată de faptul că poți găsi imediat și ce vrei pe Internet, în bibliotecile digitale. Probabil, atunci când Internetul va fi total accesibil, va fi clar că noile generații nu vor procura cărți așa cum o făceam noi, dar important este să transmitem din generație în generație atașamentul față de valorile identitare și comportamentale imuabile ale fiecărei națiuni legat de morală, credință, umanism, empatie”.

În final, fiind rugată să recomande 3 cărți de citit acum, pe timp de pandemie… și nu doar, ea a spus: „Haideți să încercăm: ”Decameronul” de Boccaccio, care începe cu descrierea ciumei din 1348 din Florența și autoizolarea (?!) personajelor, drept consecință; ”Ciuma” de Albert Camus, ”Procesul” de Franz Kafka”.

Andriana Cheptine 

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...