[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important3 Iulie 2020 06:30

Situația prin care se aseamănă Guvernele Chicu și Leancă, scoasă în evidență de un ex-deputat! „Nu-mi amintesc faptul că miniștrii Sandu sau Candu…”

Ex-deputata Inna Șupac, director executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS), referindu-se la faptul că reprezentanții opoziției de dreapta au boicotat ședința Parlamentului din 2 iulie 2020, deoarece Guvernul și-a angajat responsabilitatea pentru o serie de proiecte de legi, „calificând această mișcare drept tehnologie electorală”, a catalogat nemulțumirea opoziției drept corectă, însă subliniază că Guvernul condus de Ion Chicu nu este pionier în acest sens, informează TRIBUNA.

„În anul 2014, Guvernul condus de Iurie Leancă a utilizat această element electoral chiar de două ori – în iulie și septembrie. Amintesc, alegerile parlamentare au avut loc în noiembrie 2014. Nu-mi amintesc faptul că miniștrii Guvernului Leancă, inclusiv ministrul Educației, Maia Sandu, sau ministrul Economiei, Andrian Candu, s-au opus atunci unei asemenea abordări”, a scris experta, pe o rețea de socializare.

TRIBUNA amintește: Guvernul Chicu, la 1 iulie curent, și-a angajat răspunderea pentru 4 proiecte, referitoare la un șir de modificări în legile bugetare anuale, iar ședința de astăzi a Parlamentului a fost anulată, din lipsă de cvorum, având în vedere că, fracțiunile PAS, Platforma DA, PȘ și grupul parlamentar „Pro Moldova” au boicotat ședința.

Amintim că, Guvernul Leancă și-a angajat răspunderea, pe 22 iulie 2014, pentru un pachet de 11 legi ce vizau modificări la proiectul referitor la spălarea banilor, modificarea şi completarea unor acte legislative cu privire la activitatea BNM, modificări la Legea cu privire la leasing, Codul de Executare, Legea cu privire la registre, Codul Fiscal, Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale, modificarea şi completarea Legii bugetului de stat pe  anul 2014 nr.339 din 23 decembrie 2013 și altele. Ulterior – la 25 septembrie 2014, același Cabinet de miniștri și-a angajat răspunderea pentru un pachet de 7 legi – proiecte de modificare a legilor pentru completarea bugetului de stat pentru 2014, datoria de stat, legea BNM și instituțiile financiare și etc.

Andriana Cheptine 

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...