[ X ]
Important1 Mai 2020 14:00

Cât nu s-a dedicat obligațiilor legislative, a avut o activitate inedită! Deputat: „Deși am fost blocați de pandemie, nu am devenit ostaticii acestui regim”

Deputatul fracțiunii parlamentare a Platformei „Demnitate și Adevăr”, Igor Munteanu, președinte al Comisiei de control al finanțelor publice, afirmă că în carantină/autoizolare viața a trecut pe online, iar Parlamentul nu și-a încetat activitatea. Totodată, a dezvăluit că a scris o carte, informează TRIBUNA.

„De la 17 martie, viața noastră, a tuturor cetățenilor, s-a schimbat în mod esențial și este posibil ca aceste schimbări să dureze mult timp înainte. Viața noastră socială s-a mutat pe online. Consumul nostru cotidian a migrat și el pe online. Multe funcții vitale pentru comerț și administrație au fost adaptate la funcții de urgență și funcții care au fost suspendate temporar. Vreau să vă asigur că Parlamentul a funcționat aproape fără întrerupere, dar cu luarea în considerație a măsurilor de precauție (măști, dezinfectanți, evitarea contactelor directe). Cei mai mulți dintre deputați au continuat să muncească individual. O parte din comisii s-au întrunit, totuși, în regim online: au avut loc chiar și 2 ședințe plenare cu adoptarea unor legi noi. În ultimele săptămâni, eu am înregistrat câteva proiecte de lege și un pachet de amendamente la politica fiscală, adoptată săptămâna trecută. Cel mai important lucru însă a fost fără îndoială înregistrarea proiectului de lege cu privire la identificarea și protejarea infrastructurii esențiale, un proiect nou, elaborat cu scopul de a transpune parțial o parte din directivele europene în materie de infrastructuri critice. Între timp, am participat activ la procesul de rectificare a bugetului de stat și politicii fiscale, am menținut o corespondență activă cu mai multe ministere și agenții pe domeniul transparenței fiscale, într-un cuvânt, deși am fost blocați de pandemie, nu am devenit ostaticii acestui regim”, a spus Igor Munteanu, în cadrul proiectului realizat de curentul.md „Viața în carantină”, referindu-se la cum i s-a schimbat viața în carantină.

Totodată, deputatul a dezvăluit că și-a găsit și alte ocupații în zilele cât nu s-a dedicat obligațiilor legislative.

„Am lucrat la scrierea unei cărți dedicate marilor idei politice ale modernității. Sper să o pot transmite la editură aproximativ atunci când se va încheia starea excepțională și, dacă totul merge cu Doamne-ajută, sper să o tipăresc până la sfârșitul lunii iunie”, a comunicat Igor Munteanu.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa construcţiilor în UE în 2026: evoluţie moderată şi prognoze prudente  În timp ce piaţa construcţiilor din Republica Moldova, în primul semestru al anului curent, a intrat ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...