[ X ]
[ X ]
[ X ]
Exclusiv8 Aprilie 2020 06:30

Pe cât de necesară era constituirea coaliţiei când ţara intrase deja în criza provocată de virusul COVID-19? Răspunsul liderului fracțiunii PSRM! 

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Corneliu Furculiţă, preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova(PSRM), a fost întrebat: „Pe cât de necesară era constituirea coaliţiei de guvernare când ţara intrase deja în criza provocată de virusul COVID-19?”.

„O să vă răspund tot printr-o întrebare: Vă daţi seama ce situaţie ar fi fost acum în Moldova, dacă, într-o perioadă atât de importantă, am fi avut un Guvern fără acoperire politică clară? Poate veţi spune că oricum, în condiţii de stare de urgenţă, Guvernul nu poate fi demis, iar toate deciziile importante se iau de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale. Dar oare am fi ajuns noi la instituirea stării de urgenţă, dacă nu era o majoritate clară? Mă îndoiesc. Aţi văzut show-ul făcut de unii în Parlament în ziua când se instituia starea de urgenţă?! Închipuiţi-vă că un astfel de comportament ar fi avut mai mult de jumătate din deputaţi. Iar dacă nu se instituia stare de urgenţă, situaţia din Moldova ar fi fost acum dezastruoasă. Şi chiar dacă se instituia starea de urgenţă, închipuiţi-vă cum ar fi arătat scena politică acum în plină pandemie, ştiind că numărul contestatarilor Guvernului ar fi fost mult mai mare! Sau închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat cu un Guvern fără acoperire politică după încetarea stării de urgenţă. Iar în perioada de după starea de urgenţă noi vom avea nevoie de stabilitate politică poate chiar mai mult decât acum”, a precizat Furculiță.

Notă: Varianta integrală a interviului o puteți citi AICI.

Andriana Cheptine 

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...