[ X ]
Breaking news29 Ianuarie 2020 13:45

Comisia privind tentativa de puci anticonstituțional, în ședință. Au fost aflate noi detalii

Astăzi a avut loc o nouă ședință a Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale, transmite TRIBUNA.

La ședință au fost invitate 3 persoane: ex-secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Simion Carp, fostul director al Serviciului de Pază și Protecție de Stat, Anatolie Golea și din partea Primăriei Chișinău – Vasile Pascaru, responsabil de întruniri.

Potrivit vicepreședintelui Comisiei, deputatul Vasile Bolea, s-a prezentat doar Vasile Pascaru, care a spus despre unele chestiuni legate de manifestațiile publice în acea perioadă.

„Manifestațiile pe care le-au declarat la Primăria Chișinău au fost pentru 10-30 iunie 2019. S-a ajuns la concluzia că de către PDM s-a depus notificarea începând cu 10 iunie, iar acțiunile și manifestațiile în fața instituțiilor de stat au început pe 8 iunie. Legislația cu privire la întruniri prevede o procedură de notificare, care să fie făcută cu 5 zile înainte. La întrebarea „Dacă Primăria a constatat încălcări ale legislației pentru ca organizatorii să fie trași la răspundere?”, răspunsul a fost că nu se cunoaște despre asemenea lucruri”, a menționat Vasile Bolea.

De asemenea, el s-a referit și la persoanele care au fost chemate la audieri, dar deja a 3-a oară nu s-au prezentat. „Ne gândim că urmare a refuzului unor persoane să se prezinte la Comisie, să recomandăm Plenului să fie adnotată legislație în așa măsură ca persoanele acestea să poarte răspundere administrativă, după caz – penală, pentru refuzul de a oferi declarații”, a mai spus Vasile Bolea.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...