[ X ]
Important4 Februarie 2025 12:00

Deputat: Dacă Guvernul nu intervine de urgență, există riscul ca Republica Moldova să rămână fără cale ferată

Deputatul Vasile Bolea afirmă că, dacă Guvernul nu intervine de urgență, există riscul ca Republica Moldova să rămână fără cale ferată, informează TRIBUNA.

„Situația de la Calea Ferată din Moldova a ajuns într-un punct critic. Angajații nu și-au mai primit salariile de luni întregi, iar restanțele salariale au atins suma de 190 de milioane de lei. Mulți dintre ei se confruntă cu dificultăți majore, nu își pot achita facturile, nu își pot întreține familiile și nu își pot trimite copiii la școală.

Întreprinderea se află în pragul colapsului, conturile sunt blocate, nu există suficient combustibil, iar activitatea este grav afectată. Problema a fost semnalată în Parlament, însă până acum nu s-au luat măsuri concrete”, a menționat politicianul.

El a spus că, în timp ce guvernarea a “încercat” două luni de zile să găsească soluții la plata salariilor bugetarilor, criza feroviară persistă de peste trei ani.

“Corupția și lipsa de acțiune din partea autorităților agravează și mai mult situația. Dacă Guvernul nu intervine de urgență, există riscul ca Republica Moldova să rămână fără cale ferată. Ce urmează? O nouă stare de urgență, de această dată pentru feroviari? Sau vor fi lăsați să se descurce singuri, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată de când PAS e la conducere?”, a mai spus deputatul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...