[ X ]
Breaking news21 August 2019 09:52

Președintele Dodon a decis să convoace de urgență ședința CSS. E vorba de Aeroport!

„În legătură cu tranzacția anunțată în spațiul public, privind vânzarea companiei Avia Invest, care conform deciziei criminale a fostei guvernări a preluat Aeroportul Internațional Chișinău”, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a decis să convoc de urgentă ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), informează TRIBUNA.

„Cer Ministerului Economiei și Infrastructurii și tuturor instituțiilor statului să pregătească informația aferenta acestei tranzacții, prin intermediul căreia compania vinovată de fărădelegile admise la aeroport, inclusiv contrabanda și evadarea din țară a unor criminali, a fost vândută, iar dreptul de concesionare pe încă 43 de ani a trecut la o altă companie”, a spus șeful statului, într-o postare pe o rețea de socializare.

De asemenea, a spus că în cadrul ședinței se vor discuta riscurile pentru stat aferente acestei tranzacții și soluțiile pentru readucerea aeroportului în gestionarea statului. „Organele de drept vor prezenta informația privind investigarea circumstanțelor concesionării aeroportului unui grup de escroci, iar Ministerul Economiei și Infrastructurii urmează să informeze CSS și societatea despre modul în care Avia Invest și-a respectat obligațiunile contractuale, inclusiv pe programul de investiții, efectuate inclusiv din banii colectați de la pasageri”, a precizat Dodon.

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...